Antena 3 CNN Actualitate Social Sondaj Avangarde: 68% dintre români ar accepta pacea în Ucraina în condițiile impuse de SUA

Sondaj Avangarde: 68% dintre români ar accepta pacea în Ucraina în condițiile impuse de SUA

A.N.
2 minute de citit Publicat la 13:59 06 Ian 2026 Modificat la 13:59 06 Ian 2026
donald trump și vladimir putin
În luna februarie 2026 se vor împlini patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina.Foto: Getty Images

Peste două treimi dintre români (68%) sunt de acord ca un eventual acord de pace în Ucraina să fie semnat în condiţiile impuse de Statele Unite ale Americii, arată un sondaj realizat de Avangarde şi făcut public marţi, relatează Agerpres.

Cercetarea sociologică, intitulată „Securitate regională – percepţii şi aşteptări”, mai indică faptul că 18% dintre respondenţi se opun semnării păcii în aceste condiţii, în timp ce 14% au ales varianta „nu ştiu/nu răspund”.

În funcţie de mediul de rezidenţă, susţinerea este mai ridicată în urban decât în rural: 70% dintre respondenţii din mediul urban spun „da”, faţă de 61% în mediul rural. Opoziţia este exprimată de 17% dintre cei din urban şi 24% dintre cei din rural, în timp ce procentele pentru „nu ştiu/nu răspund” sunt de 13% în urban şi 15% în rural.

Sondajul mai arată că aproape trei sferturi dintre români (74%) cred că NATO ar apăra România în cazul unui atac din partea Federaţia Rusă. În mediul urban, acest procent ajunge la 78%, în timp ce în mediul rural scade la 62%. În schimb, 12% dintre respondenţii din urban şi 27% din rural nu cred într-o astfel de protecţie, iar restul nu au oferit un răspuns clar.

În privinţa reintroducerii serviciului militar obligatoriu, opiniile sunt aproape împărţite: 49% dintre respondenţi susţin această măsură, 47% o resping, iar 4% nu ştiu sau nu au răspuns. Diferenţele între urban şi rural sunt relativ reduse, cu un sprijin mai mare în mediul urban.

Ideea unei înarmări rapide a României pentru consolidarea capacităţii de apărare este susţinută de 71% dintre români, în timp ce 22% se opun, iar 7% nu au o opinie. Şi aici se remarcă un contrast urban–rural: 75% susţin înarmarea în mediul urban, faţă de 60% în mediul rural.

În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale dintre România şi Statele Unite, doar 36% dintre respondenţi se declară mulţumiţi, în timp ce 56% sunt nemulţumiţi, iar 8% nu au exprimat un punct de vedere.

Opiniile privind relaţii economice mai apropiate cu Federaţia Rusă sunt aproape egal împărţite: 48% dintre români ar susţine o astfel de apropiere, 49% o resping, iar 3% nu ştiu sau nu răspund. Diferenţele sunt însă semnificative între urban şi rural, cu un sprijin mai ridicat în mediul urban şi o opoziţie mai puternică în mediul rural.

Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada 27–30 decembrie 2025, pe un eşantion de 1.000 de persoane adulte (18 ani şi peste), populaţie neinstituţionalizată. Marja maximă de eroare este de ±3,4%, la un nivel de încredere de 95%. În unele cazuri, totalurile procentuale pot varia cu ±1% din cauza rotunjirii.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close