Antena 3 CNN Actualitate Social Traseul lui Moș Crăciun în timp real. Vezi unde se află Moșul acum, în drumul lui către tine

Traseul lui Moș Crăciun în timp real. Vezi unde se află Moșul acum, în drumul lui către tine

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 13:01 24 Dec 2025 Modificat la 13:02 24 Dec 2025
GettyImages-623209302
Moș Crăciun a plecat de la Polul Nord și și-a început călătoria prin toată lumea. Foto: Getty Images

În Ajunul Crăciunului, la ora 13.00 (ora României), Moș Crăciun a plecat de la Polul Nord și și-a început călătoria prin toată lumea. Cu ajutorul tehnologiei moderne, NORAD (North American Aerospace Defense Command) le permite copiilor și familiilor din întreaga lume să urmărească în timp real traseul Moșului, pe măsură ce acesta livrează cadouri dintr-o parte a globului în alta.

În fiecare an, în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, NORAD își îndreaptă atenția spre cer. Radarele și sateliții instituției sunt „setate” simbolic pentru a urmări sania lui Moș Crăciun, trasă de cei nouă reni, printre care se află și celebrul Rudolf.

Din momentul în care Moș Crăciun pornește din Polul Nord, echipa NORAD monitorizează traseul saniei pe tot parcursul călătoriei. Datele sunt puse la dispoziția publicului în timp real prin platforma NORADSanta.org, aplicațiile mobile dedicate și prin actualizări constante pe rețelele sociale.

Urmărește AICI traseul lui Moș Crăciun.

Cum a apărut Santa Tracker

Povestea Santa Tracker începe în 1955, în Colorado Springs, după o eroare aparent banală. Un magazin local a publicat din greșeală numărul de telefon al centrului de comandă NORAD - cunoscut atunci sub numele de CONAD - în locul unei linii prin care copiii ar fi trebuit să-l poată suna pe Moș Crăciun.

Colonelul Harry Shoup, aflat de serviciu în acea zi, a ales să răspundă apelurilor și să le spună copiilor unde „se află” Moș Crăciun în drumul său prin lume. Gestul a fost începutul unei tradiții care, în timp, s-a transformat într-un proiect global, susținut anual de voluntari și de tehnologie de ultimă generație.

Unde este Moș Crăciun în acest moment

În ziua de 24 decembrie, oricine poate verifica poziția lui Moș Crăciun accesând site-ul sau aplicația NORAD. Harta interactivă afișează traseul parcurs, opririle deja făcute și următoarele destinații unde vor fi livrate cadouri.

Pe lângă traseu, platforma oferă și date despre numărul estimat de cadouri distribuite până la acel moment, transformând urmărirea lui Moș Crăciun într-o experiență interactivă pentru copii și adulți deopotrivă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close