Antena 3 CNN Actualitate Tradiţii culinare italiene, aduse la Bucureşti. Oamenii sunt aşteptaţi la târg cu delicii şi preparate din şapte regiuni ale Italiei

Tradiţii culinare italiene, aduse la Bucureşti. Oamenii sunt aşteptaţi la târg cu delicii şi preparate din şapte regiuni ale Italiei

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 10:30 24 Mai 2026 Modificat la 11:20 24 Mai 2026
colaj 2 poze de la Salonul
Salonul "Gustul Italiei" îi poartă pe vizitatori într-o adevărată călătorie prin șapte regiuni ale Italiei. Sursa colaj foto: captură video Antena 3 CNN

Italia își aduce mai aproape tradițiile culinare printr-o degustare dedicată celor mai apreciate brânzeturi autentice, într-un eveniment organizat la târgul din Bucureşti, în cadrul Salonului "Gustul Italiei". Participanții vor descoperi gusturi reprezentative din diferite regiuni ale Italiei, alături de specialiști în degustarea brânzeturilor și experți în gastronomie. 

Unul dintre cele mai speciale momente a fost degustarea ghidată "Continuă călătoria în Italia: Țara Marilor Brânzeturi", unde participanții au descoperit tradițiile și excelența brânzeturilor italiene alături de experții din acest domeniu.

"Vom prezenta o selecție de brânzeturi italiene, pornind de la cele mai proaspete și mai puțin intense: Taleggio DOP, Asiago DOP maturată, Gorgonzola dulce – o altă brânză foarte cunoscută în România – ajungând apoi la un alt tip de brânză foarte cunoscut în întreaga lume, respectiv: Parmigiano Reggiano, maturat 30 de luni", a declarat pentru Antena 3 CNN Giuseppe Casolo, maestru degustator, Asociaţia ONAF (Organizzazione Nazionale Assaggiatori Formaggi – Asociația Italiană a Degustătorilor de Brânzeturi).

Giuseppe Casolo a mai spus: "În încheiere, vom prezenta și un alt tip de brânză, mai puțin renumită: Il Provolone del Monaco, produs în zona Napoli".

"Aceasta este prima inițiativă din cele prevăzute în campania de promovare a brânzeturilor italiene în România, în cadrul acordului încheiat cu Asociația italiană ASSOLATTE", a precizat Alessandra Capobianco, director Agenţia ICE Bucureşti, conform sursei citate.

Salonul "Gustul Italiei" îi poartă pe vizitatori într-o adevărată călătorie prin șapte regiuni ale Italiei, de la Friuli-Venezia Giulia până în Sicilia, descoperind gusturi, tradiții și povești locale pline de autenticitate.

"Agenția ICE a facilitat participarea unui număr de 22 de societăți producătoare de vin și de produse italiene de excelență din gastronomia italiană: produse de patiserie, dulciuri, brânzeturi și ulei de măsline extravirgin", a dezvăluit Alessandra Capobianco, director Agenţia ICE Bucureşti, în timpul declaraţiilor.

"Cele mai multe farfurii vor avea brânzeturi, vom începe cu o brânză mai puţin cunoscută în România, pentru că, poate, nu e o brânză exact pe gustul românilor, întrucât este mai plată un pic, este cremoasă, dar nu este prea sărată. Noi dăm viaţă într-o farfurie de paste, le combinăm cu un pic de piper, un pic de pancetta affumicata, un strop de parmezan", a explicat Antonio Passarelli, Executive Chef, pentru Antena 3 CNN.

Ulterior, Antonio Passarelli a mai făcut următoarele dezvăluiri: "Farfuriile din ziua următoare (n.r.: duminică), le-am conceput împreună cu cei de la ICE – să stârnească interesul publicului. Ne-am jucat pe partea de brânzeturi, pentru că asta va fi tema principală. În plus, brânzeturile pot fi îmbinate bine cu vinul".

Românii sunt tot mai interesați de produse de calitate și de gusturi autentice, iar cele italiene sunt printre cele mai apreciate, datorită tradiției și gustului lor deosebit. Acest lucru se vede și în faptul că tot mai multe produse alimentare din Italia ajung în România.

"Importurile de produse lactate din Italia au atins în anul 2025 valoarea de 81,4 milioane de euro, cu o cotă de piață de 14,8%. Italia este al doilea furnizor al României în acest sector, după Germania, fiind urmată de Polonia, Țările de Jos și Austria", a mai precizat Alessandra Capobianco, director Agenţia ICE Bucureşti, în cadrul interviului oferit pentru Antena 3 CNN.

Târgul din Capitală unde pot fi descoperite delicii şi preparate din şapte regiuni ale Italiei este deschis publicului până pe 24 mai.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close