Antena 3 CNN Actualitate Trufe și fructe de pădure, în centrul unor afaceri ilegale de peste 13 milioane de lei. Care sunt neregulile descoperite

Trufe și fructe de pădure, în centrul unor afaceri ilegale de peste 13 milioane de lei. Care sunt neregulile descoperite

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 00:36 12 Mar 2026 Modificat la 00:37 12 Mar 2026
colaj 2 poze cu trufe si fructe de padure_anunt de la Garda Nationala de Mediu
Au fost confiscate 197,6 kg afine, 788 kg hribi şi 1.073 kg trufe în urma controalelor făcute de autorităţi. Sursa foto colaj: Poliţia Română

Controalele comune efectuate anul trecut de Garda Națională de Mediu, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Poliția Română au scos la iveală venituri ilicite de peste 13,4 milioane de lei, obținute din exploatarea ilegală a aproximativ 64 de tone de trufe, dar și din afaceri cu fructe de pădure. Principalele nereguli descoperite au fost legate de lipsa autorizațiilor. 

În urma controalelor Gărzii Naţionale de Mediu, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 1.267.500 de lei. Principalele nereguli constatate au vizat lipsa autorizaţiilor de mediu pentru activităţi de prelucrare, lipsa autorizaţiilor pentru recoltare şi comercializare, achiziţia ilegală de resurse biologice din flora spontană.

"Rezultatele confirmă existenţa unui fenomen infracţional în domeniul exploatării trufelor şi fructelor de pădure, care necesită controale intensificate şi măsuri legislative suplimentare", au precizat reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.

În plus, au mai menţionat oamenii legii, a fost formulată o sesizare penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

"În anul 2025, Garda Naţională de Mediu, împreună cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – SICE, a derulat un plan interinstituţional de măsuri pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul recoltării şi comercializării trufelor şi fructelor de pădure, valorificând inclusiv instrumentele de control oferite de sistemele e-Factura şi e-Transport", au transmis oficialii de la Garda de Mediu într-o postare pe Facebook.

Controale comune făcute de Garda de Mediu, ANAF şi Poliţia Română au vizat 258 de operatori economici, fiind desfăşurate 86 de acţiuni de control. Au fost date 146 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.238.557 lei.

În perioada iunie - decembrie 2025 au fost înregistrate 38 de dosare penale noi şi au fost constatate 50 de infracţiuni, dintre care 32 de evaziune fiscală.

În paralel, ANAF a făcut 33 de controale, aplicând 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 231.500 de lei.

De asemenea, au fost confiscate 197,6 kg afine, 788 kg hribi, 1.073 kg trufe. Valoarea bunurilor confiscate se ridică la 265.204 lei.

"Verificările au scos la iveală venituri ilicite de peste 13,4 milioane lei, provenite din exploatarea ilegală a aproximativ 64 de tone de trufe", au arătat reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Conform sursei citate, analizele antifraudă au evidenţiat un mecanism de evaziune fiscală bazat pe achiziţii fictive de produse din flora spontană de la persoane fizice neautorizate, plăţi în numerar, în afara circuitului fiscal, utilizarea borderourilor de achiziţie pentru retrageri de numerar şi supraevaluarea cheltuielilor. Acest mecanism era utilizat pentru diminuarea artificială a profitului şi evitarea plăţii obligaţiilor fiscale.

Acţiunile de control continuă şi în 2026, iar comisarii structurii centrale a Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat deja mai multe sancţiuni decât pe parcursul întregului an 2025.

"Rezultatele confirmă existenţa unui fenomen infracţional în domeniul exploatării trufelor şi fructelor de pădure, care necesită controale intensificate şi măsuri legislative suplimentare", au atras atenţia cei de la Garda de Mediu.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close