Soluții reale, sfaturi din experiență și lecții de antreprenoriat aplicat. Acestea au fost ingredientele celei mai recente ediții a Intelligent Money Academy, care a ajuns, de această dată, la Ploiești.
Peste 200 de oameni de afaceri s-au adunat să asculte unele dintre cele mai credibile voci din mediul economic românesc, care au vorbit deschis despre ce înseamnă cu adevărat să construiești ceva în România.
Cofondatorul unuia dintre cele mai cunoscute lanțuri de cafenele din România a dezvăluit că în spatele succesului de astăzi stau ani de muncă fără pauze, documentare serioasă și mult curaj.
„Toată vara lui 2015 n-am avut o zi liberă, am lucrat continuu. Au trecut deja unsprezece ani, cred că s-a prescris deja, pot să spun că am piratat foarte multe lucrări de licență din Statele Unite despre franciză, despre cum funcționează un business în franciză, am adaptat de acolo la ideea noastră de cafenea și am scris un manual de proceduri de vreo 100 de pagini și un contract de franciză făcut de un amic avocat. Astăzi suntem la 720 de cafenele în franciză și încă alte 100 de puncte de vânzare cafea”, a afirmat Lucian Bădilă, Franchise Manager și cofondator 5 To Go.
Un alt moment al conferinței a adus în prim-plan întrebarea care îi frământă pe mulți antreprenori: merită să construiești în România? Fondatorul unuia dintre cele mai mari grupuri de turism și transport din țară a oferit un răspuns direct.
„Clar, România nu e perfectă! Clar, în România ne luăm cu mâinile de cap aproape în fiecare zi, pentru că ne este greu să înțelegem tot ce se întâmplă de jur împrejurul nostru. Țara asta este plină de oportunități pentru un anumit tip de oameni, și anume pentru oamenii care nu stau și așteaptă să se întâmple, să se dea, ci pentru oamenii care chiar fac lucruri, care își asumă, care au curaj, care merg înainte”, este de părere Dragoș Anastasiu, fondator Eurolines Group România.
Antreprenorii prezenți au avut parte și de o lecție valabilă deopotrivă în mediul academic și în cel de business.
„Rectorul trebuie să fie un manager, doar că eu cred că trebuie să fie și un lider. Diferența, pentru mine, între manager și lider este faptul că amândoi trebuie să mergem în zona de profit. Numai că eu deciziile le trec prin inimă, ceea ce nu este ușor la antreprenori, pentru că este altă direcție. Dar eu consider că trebuie să pui suflet și inimă în absolut tot ce faci”, a spus conf. dr. ing. Alin Diniță, rectorul Universității Petrol-Gaze din Ploiești.
Au fost oferite și perspective neconvenționale. Interesul personal bine calibrat nu este un defect, ci poate deveni un motor al succesului.
„Întrebarea «mie ce-mi iese?» este absolut corectă. Cea mai mare parte din viața mea nu mi-am pus această întrebare și am ajuns în halul în care sunt. Deci este absolut corectă. Egoismul este legitim, sigur, nu în doze clinice sau patologice, dar este foarte bun. Egoismul, ca și lăcomia, este foarte bun”, a concluzionat Mircea Badea, jurnalist Antena 3 CNN.
Intelligent Money Academy continuă seria de evenimente naționale, reunind la fiecare ediție peste 20 de speakeri și sute de antreprenori dornici să învețe, să se conecteze și, mai ales, să acționeze. Evenimentul este organizat de Antena 3 CNN în parteneriat cu IMM România.