Antena 3 CNN Conferinţe Conferinţele România Inteligentă Tinerii români care vor primi până la 1.250 de lei lunar, în plus, la salariu. Când intră măsura în vigoare

Tinerii români care vor primi până la 1.250 de lei lunar, în plus, la salariu. Când intră măsura în vigoare

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 12:46 04 Iun 2026 Modificat la 12:46 04 Iun 2026
femeie care tine un teanc de bani in mana
Programul se adresează tinerilor care nu au avut până acum un loc de muncă. Sursa foto: Profimedia Images

Craiova găzduiește o nouă ediție a Intelligent Money Academy, proiect dezvoltat de Antena 3 CNN în parteneriat cu IMM România, care reunește 200 de antreprenori, manageri și profesioniști din regiune, alături de peste 20 de speakeri și traineri. În cadrul evenimentului au fost prezentate și măsuri care vizează piața muncii și integrarea tinerilor în activitate.

Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Adrian Zvîncă, a prezentat proiectul Primul Job, un program destinat tinerilor care se angajează pentru prima dată.

„În primul rând aș vrea să vă prezint proiectul Primul Job. Se adresează tinerilor care sunt la primul loc de muncă. Este un proiect care a fost intens dezbătut pe rețelele sociale. Tinerii vor primi lunar 1.000 de lei în primul an de muncă, neimpozabili,  și 1.250 de lei în al doilea an, tot neimpozabili”, a declarat Adrian Zvîncă.

Programul se adresează tinerilor care nu au avut până acum un loc de muncă

Potrivit acestuia, programul este destinat persoanelor care nu au avut până acum un loc de muncă. Totodată, a anunțat și intenția de extindere a eligibilității prin modificarea cadrului legislativ.

„Se adresează tinerilor care nu au avut până acum niciun alt loc de muncă și încercăm să aducem și un amendament la Legea 76, astfel încât acest proiect să poată merge către toți tinerii, să putem include și absolvenții, chiar și absolvenții de liceu care sunt în perioada de formare la universități. Bineînțeles, și aceștia să aibă posibilitatea de a accesa acest program”, a explicat președintele ANOFM.

Acesta a făcut apel la reprezentanții mediului de afaceri și ai societății civile să susțină modificările legislative necesare implementării programului.

„Cred că este foarte important și îi rog pe invitații dumneavoastră să studieze această oportunitate și, în cazul în care cred în ea, să încercăm să facem un efort pentru modificarea Legii 76 în acest sens”, a spus Adrian Zvîncă.

”Măsura rezolvă lipsa experienței la locul de muncă”

Șeful ANOFM consideră că măsura ar putea contribui la rezolvarea uneia dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă tinerii la început de carieră: nivelul redus al veniturilor și lipsa experienței profesionale.

„Este o măsură care, din punctul meu de vedere, rezolvă ceea ce s-ar numi lipsa experienței la locul de muncă. Știți că valoarea de intrare pe piața muncii pentru tineri, valoarea salariului, este de obicei una destul de scăzută și de multe ori nu satisface necesitățile unui tânăr la început de viață. Acest bonus din partea statului poate compensa acest lucru”, a afirmat el.

Totodată, Adrian Zvîncă a arătat că sprijinul financiar ar putea reduce tentația emigrării în rândul tinerilor aflați la început de drum profesional.

„Poate compensa și ceea ce tinerii văd ca plus valoare prin plecarea din țară, faptul că în afara țării pot primi venituri mai mari. Această sumă de 200 de euro sau 250 de euro în al doilea an poate compensa această diferență, ținând cont că la o plecare în afara țării există și costuri suplimentare”, a explicat președintele ANOFM.

Proiectul este ușor de accesat

Referindu-se la modalitatea de accesare a programului, acesta a precizat că beneficiarii vor trebui să fie înregistrați în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă.

„Nu este dificil de accesat. În primul rând, tinerii trebuie să se înscrie la ANOFM și să fie înregistrați în cadrul AJOFM-urilor din județ, iar apoi, în momentul în care își găsesc un loc de muncă, pot accesa acest program”, a spus Adrian Zvîncă.

El a subliniat însă că proiectul nu a intrat încă în faza de implementare, fiind în curs de finalizare procedurile administrative și modificările necesare.

„Acest program nu este încă în stadiul de implementare. Au fost operate unele modificări împreună cu partenerii sociali, sindicate, patronate și ONG-uri, și așteptăm acum finalizarea tuturor procedurilor. Estimăm că în aproximativ trei luni acestea vor fi finalizate”, a concluzionat președintele ANOFM.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close