Plafonarea tarifelor la gaze naturale va expira pe 1 aprilie 2026, ceea ce înseamnă că facturile românilor vor crește. Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, dacă ia în considerare o prelungire a schemei de plafonare la gaze.
Bolojan a explicat că Guvernul analizează modalități prin care să continue sprijinul pentru categoriile vulnerabile.
„Cred că se poate lua în considerare susținerea categoriilor care sunt vulnerabile și pe mai departe, iar datele legate de costuri sunt la Ministerul Muncii și o să-l rog pe domnul ministru al Muncii să vă facă o informare la finalul anului, cât au costat anul acesta subvențiile care au fost alocate pe această componentă, cât s-a accesat din ele. Înțeleg că nu toate estimările au fost îndeplinite. Deci mult mai puțini oameni au solicitat sprijin față de cât s-a estimat”, a declarat Ilie Bolojan, în conferința de presă.
Cu cât ar putea crește factura de gaze în 2026
Preşedintelui Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu Urluescu, spune cu cât ar putea creşte factura la gaze, de la 1 aprilie 2026, după expirarea schemei de plafonare-compensare.
„Acum, noi, ca furnizori, pentru casnic şi termoficare avem un preţ de achiziţie de 120 lei/MWh, la care se adaugă partea de înmagazinare, şi ne aşteptăm ca, de la 1 aprilie, să mergem la preţul pieţei, care e undeva la 170 de lei/MWh. Cu cel puţin 5% ar putea creşte (factura) de la 1 aprilie”, a precizat Urluescu, potrivit Agerpres.
Printre măsurile care ar putea fi avute în vedere în acest context, reprezentanţii AFEER menţionează voucherele pentru consumatorii vulnerabili şi creşterea lichidităţii pe piaţa angros de gaze naturale.
Cât plătesc acum consumatorii casnici pentru gaze
Preţul final la gazele naturale este format din preţul produselor standard (baseload), ce reprezintă partea cea mai stabilă, costul ajustărilor din short-term, pentru variaţiile de consum, şi costurile de înmagazinare, pentru consumul de iarnă şi siguranţa aprovizionării.
Până la 31 martie 2026, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici, şi maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică şi al clienţilor noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al celor din cadrul sistemelor de distribuţie închise definite conform Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.