Antena 3 CNN Economic Companii Cea mai mare afacere cu struți din România a fost începută de un cuplu, cu darul de nuntă, acum 15 ani. Cât costă micii sau pastrama

Cea mai mare afacere cu struți din România a fost începută de un cuplu, cu darul de nuntă, acum 15 ani. Cât costă micii sau pastrama

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:49 19 Ian 2026 Modificat la 14:34 19 Ian 2026
ferma struti sebes romania
Ferma de la Sebeș este cea mai mare afacere cu struți din România. Sursa foto: Antena 3 CNN

Cea mai mare afacere cu struți din România a împlinit 15 ani. Ferma de la Sebeș s-a clădit pornind de la o familie de struți pe care Anca și Ionel Fărcașiu au cumpărat-o cu banii primiți ca dar de nuntă.

Astăzi, un kilogram de pastramă de struț se vinde cu peste 200 de lei. Comenzile nu contenesc să vină, iar clienții s-au diversificat odată cu oferta. Mușchiul de struț este la mare căutare printre italieni, nemți și francezi.

Carnea este fasonată pentru livrare. Fileul este cea mai moale piesă de carne, iar o mare parte din producție este pregătită pentru export, în special către Germania.

„Față de anul trecut, comenzile au crescut cu peste 50%”

Carnea de struț este apreciată pentru conținutul scăzut de grăsimi și pentru faptul că pasărea se hrănește preponderent cu iarbă. Aceste beneficii explică și creșterea constantă a comenzilor.

„Este cea mai bună carne, din punctul meu de vedere. Comparativ cu porcul, este mult mai sănătoasă, mult mai săracă în calorii și ajută foarte bine organismul.”, spune un client.

„Tot mai multe persoane doresc să comande. Putem spune că, față de anul trecut, comenzile au crescut cu peste 50% și se vede clar dorința de consum a cărnii de struț.”, a declarat Anca Fărcașiu, la Antena 3 CNN.

Cât costă micii din carne de struț

Și produsele din carnea de struț sunt foarte căutate.

Cel mai mult se preferă steak-ul de struț, ca înlocuitor pentru friptura de porc, dar și produsele pentru grătar: micii din carne de struț și cârnăciorii din carne de struț. Prețurile diferă: de la 50–60 de lei pe kilogram pentru mici, până la 140–150 de lei pe kilogram pentru filet, care este ca o bijuterie a coroanei.”, spune administratora fermei.

Pornită dintr-o pasiune, afacerea familiei Fărcașiu a devenit, în 15 ani, principala sursă de venit. Astăzi, cea mai mare parte din producție pleacă la export.

„Exportăm foarte mult. Peste 60% din producția noastră merge la export, iar restul pe piața internă. Mulți clienți comandă online și se bucură că produsele ajung direct de la ferma de struți la ei acasă.”, a precizat Anca Fărcașiu.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close