Antena 3 CNN Externe Atac armat la un centru pentru tineri din orașul Stade din Germania: 5 oameni au murit, două persoane au fost reținute de poliție

Atac armat la un centru pentru tineri din orașul Stade din Germania: 5 oameni au murit, două persoane au fost reținute de poliție

A.O.
1 minut de citit Publicat la 15:24 29 Iun 2026 Modificat la 15:42 29 Iun 2026
polițist germania
Poliția din Stade a transmis într-un mesaj distribuit pe WhatsApp că este în desfășurare o „operațiune de amploare”. Foto: Getty Images

Un atac armat a avut loc în orașul Stade din nordul Germaniei, luni după-amiază, relatează Deutsche Welle. Cinci persoane au murit, a anunțat poliția, potrivit agenției DPA. De asemenea, două persoane, inclusiv atacatorul, au fost arestate. 

ACTUALIZARE: Poliția din Stade a reținut două persoane, după atacul armat din centrul orașului, potrivit The Guardian

„Doi suspecți, inclusiv presupusul autor al atacului, au fost arestați”, a precizat poliția din Stade.  

Poliția a precizat că incidentul a avut loc la o „un centru pentru tineri” din oraș.

„Ancheta privind contextul și desfășurarea exactă a evenimentelor este în curs”, a transmis poliția. 

În acest moment, populația nu mai este în pericol, a mai precizat poliția. 

De asemenea, potrivit Sky News, mai multe persoane ar fi fost rănite în atac. 

--Știrea inițială--

Deocamdată nu se cunosc detalii privind atacul. Incidentul a avut loc lângă un centru pentru tineri din centrul orașului. 

„Au fost trase focuri de armă în apropierea unui centru pentru tineret din centrul orașului”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, citat de agenția germană de presă DPA, potrivit Deutsche Welle. 

Poliția a confirmat ulterior că cinci persoane au fost ucise și un bărbat a fost reținut. 

Poliția din Stade a transmis într-un mesaj distribuit pe WhatsApp că este în desfășurare o „operațiune de amploare” pe strada Dankersstraße și a cerut cetățenilor să evite zona și să urmeze instrucțiunile serviciilor de urgență aflate la fața locului.

Stade are aproximativ 50.000 de locuitori și este situat la vest de Hamburg.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close