Rata natalității din China a atins un minim istoric, ceea ce sporește îngrijorările Beijingului în scăderea, în următoarele decenii, a forței de muncă și, implicit, creșterea presiunii pe sistemul public de pensii, informează CNN. Toate politicile guvernului chinez pentru stimularea natalității - indemnizații, reduceri de taxe etc. au eșuat. Autoritățile de la Beijing iau acum în calcul o nouă variantă: roboții.
Liderul chinez Xi Jinping intenționează să automatizeze industria manufacturieră a țării, unul din obiectivele prin care se încearcă transformarea Chinei într-o putere globală high-tech autosustenabilă.
Obiectivul coincide acum cu nevoia Beijingului de a rezolva actuala criză demografică care afectează productivitatea muncii, pune în pericol sistemul de pensii și duce la creșterea costurilor pentru sănătate.
„Dacă (China) continuă să facă la fel cum a făcut în ultimii 20-30 de ani, atunci va fi o criză uriașă”, a spus Stuart Gietel-Basten, un expert în demografie la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong.
![]()
Tehnicieni chinezi cu modele de roboți umanoizi. Foto: Getty Images
În schimb, dacă este gestionată corect, inițiativa Chinei în privința Inteligenței Artificiale și automatizării proceselor de muncă ar putea preveni scăderea creșterii economicie determinată de o scădere a populației.
O astfel de „tranziție high-tech” ar provoca reduceri de locuri de muncă, pe termen scurt, dar ar schimba, pe termen lung, filosofia muncii.
Este o provocare dificilă pentru toate guvernele din lume. Cu atât mai mult pentru o țară precum China, cu o populație de 1,4 miliarde de oameni și care, de decenii, și-a construita creșterea economică pe baza unei forțe de muncă extrem de numeroase.
„Dacă China poate obține beneficii sustenabile în productivitatea muncii cu ajutorul roboților, digitalizării și Inteligenței Artificiale, atunci poate menține – sau crește – producția industrială cu mai puțini muncitori pe linia de fabricație,” a declarat Guojun He, profesor de economie la Universitatea din Hong Kong.
Într-un an, populația Chinei a scăzut cu peste 3 milioane de locuitori
China este deja, de departe, cea mai mare piață de roboți industriali din lume și găzduia mai mult de jumătate din toți roboții instalați la nivel mondial în 2024, potrivit Federației Internaționale de Robotică.
Unul din pariurile Beijingului îl reprezintă acum roboții umanoizi: peste 140 de companii din China dezvoltă în prezent, cu ajutorul subvențiilor guvernamentale, astfel de modele.
În privința declinului demografic, în 2025 populația Chinei se află în al patrulea an consecutiv de scădere: numărul de decese anuale continuă să-l depășească pe cel al nașterilor.
În 2025, populația Chinei a scăzut cu 3,39 milioane de locuitori, comparativ cu 2024.
Noua viziune a oBeijingului include roboți care să nu fie doar simpli „muncitori” în fabrici, ci și roboți-menajeri, sau îngrijitori, în special în cazul persoanelor de peste 60 de ani (segment care reprezintă 23% din populația Chinei).
Dacă rata de regres demografic se va menține la același ritm, numărul persoanelor de peste 60 de ani vor reprezenta, în 2100, mai mult de jumătate din totalul populației.