Antena 3 CNN Externe Ce cred iranienii despre negocieri pentru încheierea războiului: "Asta ar face Iranul credibil la nivel global și teroarea ar continua"

Ce cred iranienii despre negocieri pentru încheierea războiului: "Asta ar face Iranul credibil la nivel global și teroarea ar continua"

G.M.
3 minute de citit Publicat la 09:59 25 Mar 2026 Modificat la 10:46 25 Mar 2026
iranieni privesc explozii in teheran
Iranienii au sentimente mixte legat de posibilitatea unor negocieri pentru încheierea războiului, unii au spranța că violențele vor înceta, dar se tem că un eventual acord ar putea consolida actualul regim de la Teheran. FOTO: Getty Images

Iranienii au sentimente mixte legat de posibilitatea unor negocieri pentru încheierea războiului, unii au spranța că violențele vor înceta, dar se tem că un eventual acord ar putea consolida actualul regim de la Teheran, în timp ce alții resping orice compromis și cer schimbări radicale de putere, scrie BBC.

În timp ce sunt vehiculate posibile negocieri pentru încheierea războiului din Iran, țara rămâne în mare parte izolată de lume, din cauza unei pene de internet impuse de guvern. Iranienii de rând fac eforturi mari pentru a se conecta la exterior, de exemplu, plătind sume ridicate pentru conexiuni prin satelit Starlink, ilegale în țară, oficialii și unii susținători ai guvernului au acces la internet. 

Aceștia din urmă s-au mobilizat în sprijinul guvernului după atacurile de amploare ale SUA și Israelului. Presa de stat amplifică acest sprijin, prezentând adunări nocturne ale susținătorilor în mai multe orașe din Iran. Acest grup împărtășește pozițiile oficialilor privind negocierile cu SUA și este în mare parte unitar.

Există însă și iranieni care doresc sfârșitul guvernării islamice. Ei sunt divizați. Deși majoritatea ar saluta încheierea războiului, mulți privesc cu suspiciune eventuale negocieri care ar putea duce la menținerea actualei conduceri la putere.

Kiana, o tânără de 20 și ceva de ani, locuiește în capitala Teheran. Încă din prima zi a spus că vrea ca războiul să se încheie, însă acum, când se discută despre posibilitatea unui armistițiu care ar menține liderii Republicii Islamice la putere, spune că se simte confuză.

"Nu știu ce să simt. Dacă războiul se termină, exploziile vor înceta și situația va deveni mai bună, dar în același timp vom rămâne noi și un regim foarte slăbit. Dar ei încă au putere asupra propriului popor. Și cred că vor deveni și mai violenți. Aș vrea doar să pot închide ochii și totul să se termine. Nici nu vreau să mă gândesc la pașii următori", spune Kiana.

Ea are în minte reprimarea fără precedent a protestelor care au avut loc în decembrie și ianuarie. Cel puțin 7.000 de persoane au fost ucise în acea perioadă, inclusiv 6.508 protestatari și 226 de copii, potrivit Human Rights Activists News Agency (Hrana), organizație cu sediul în SUA.

Armin, un alt locuitor din Teheran, tot în jur de 20 de ani, spune că vrea ca războiul să "se termine acum". În același timp, însă, el afirmă că este "împotriva oricăror negocieri, sub orice formă" cu Republica Islamică.

"Asta ar face Iranul credibil la nivel global și le-ar permite să continue teroarea. Dar nici nu cred că vom ajunge undeva cu acest război. Ar fi trebuit să existe sprijin pentru mișcările împotriva regimului din interiorul țării", explică el.

Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu au afirmat în repetate rânduri că încearcă să creeze condițiile pentru ca iranienii să se ridice și să preia puterea. Până acum, nu există semne că aceste mesaje au fost auzite sau urmate.

De la începutul războiului, pe 28 februarie, autoritățile iraniene i-au avertizat pe cetățeni, prin declarații sau mesaje text în masă, să nu iasă în stradă pentru proteste. Șeful poliției din Iran, generalul Ahmadreza Radan, a avertizat că forțele sale vor trata drept "dușmani" pe cei care ies în stradă "la cererea inamicului".

În aceste condiții, există și iranieni care susțin continuarea războiului.

"Mă simt îngrozitor în legătură cu negocierile. Sunt foarte nervos că ar putea rămâne la putere. Sunt într-o poziție de slăbiciune. Dacă rămân, vor masacra oamenii din interior. Sunt încă foarte puternici, trebuie slăbiți și mai mult pentru ca oamenii să se poată revolta împotriva lor.", spune Parsa, un bărbat de 30 și ceva de ani din Karaj, un oraș din apropierea Teheranului, referindu-se la actuala conducere.

Unii oameni au părăsit Teheranul și s-au mutat în alte orașe sau provincii, pentru a fi în siguranță.

Sadaf, o tânără de 20 și ceva de ani aflată în prezent în provincia nordică Mazandaran, este una dintre ele. "Nu vreau deloc negocieri. Vreau ca toți [clericii] să plece. Dar, desigur, mă tem de penele de curent și de apă.", spune ea.

Undeva la mijloc se află persoane precum Mahtab, o tânără din Teheran, care par resemnate în fața oricărui deznodământ.

"La ce mă gândesc cel mai mult este că, în orice situație, o mare parte din vină ajunge cumva asupra noastră și ne spunem că deținem controlul, când, de fapt, nu putem face nimic. Iar marile puteri ale lumii sunt cele care iau toate deciziile pentru oamenii de aici", spune ea.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close