Croaţia refuză invitația președintelui american Donald Trump de a se alătura „Consiliului pentru Pace”, a anunțat prim-ministrul țării. Premierul Andrej Plenkovic a spus că a ajuns la această concluzie în urma unei „analize aprofundate”, dar nu a prezentat motivele care au stat la baza acestei decizii, relatează Agerpres.
„După o analiză aprofundată, poziţia guvernului este că în acest stadiu Croaţia nu se va alătura 'Consiliului pentru Pace' din mai multe motive”, a declarat Plenkovic în faţa presei, adăugând că nu va face precizări cu privire la respectivele raţiuni, notează AFP.
Croaţia, ţară membră a Uniunii Europene, aşteaptă ca UE să-şi armonizeze poziţia în această problemă, a mai declarat Plenkovic.
Guvernul croat anunțase anterior că ţara a fost invitată să se alăture structurii prezidate de Donald Trump.
Lansat săptămâna trecută de către Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia), „Consiliul pentru Pace” a fost iniţial parte a planului american destinat să pună capăt războiului în Fâşia Gaza între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas.
Însă ambiţiile sale de a rezolva conflictele din întreaga lume sunt de fapt mult mai vaste, ceea ce, potrivit criticilor săi, o transformă într-o organizaţie rivală Naţiunilor Unite.
România a fost invitată, de asemenea, să se alăture acestui Consiliu, unde statutul de membru permanent costă un miliard de dolari. Președintele Donald Trump i-a transmis președintelui Nicușor Dan invitația, alături de planul cuprinzător și carta Consiliului. Țara noastră nu a luat încă o decizie. O analiză este în desfășurare la MAE.
