Grecia a anunțat interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani, începând cu 1 ianuarie. Premierul țării, Kyriakos Mitsotakis, a invocat drept motive creșterea nivelului de anxietate, problemele de somn și modul în care platformele online sunt proiectate pentru a crea dependență – deși a recunoscut că măsura ar putea stârni nemulțumirea unor copii, scrie Euronews.
„Am decis să mergem mai departe cu o măsură dificilă, dar necesară: interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani”, a declarat el într-un clip postat pe TikTok, destinat unui public tânăr. „Intenția noastră nu este să vă îndepărtăm de tehnologie, care poate fi o sursă de inspirație, de cunoaștere, de creativitate… Dar știința este clară: atunci când un copil petrece ore întregi în fața unui ecran, mintea lui nu se odihnește”.
Parlamentul elen, format din 300 de locuri și controlat de partidul de centru-dreapta Noua Democrație al lui Mitsotakis, urmează să voteze interdicția în această vară. Grecia se va număra printre primele țări din Europa care adoptă o astfel de legislație. Anul trecut, guvernul a interzis telefoanele mobile în școli și a creat platforme de control parental, menite să protejeze copiii de expunerea excesivă la ecrane.
Mitsotakis a spus că a discutat cu părinții, după o avalanșă de plângeri legate de hărțuirea online și de dependența tot mai accentuată a copiilor față de aplicații.
În ianuarie, Franța a început să adopte o legislație similară, devenind a doua țară care face acest pas, după ce Australia a anunțat în decembrie blocarea a peste 4,7 milioane de conturi de social media aparținând minorilor sub 16 ani. Spania, Malaezia, Danemarca și Polonia fie iau în calcul o astfel de interdicție, fie se află în proces de legiferare.
În februarie, un sondaj realizat de compania elenă ALCO a arătat un sprijin covârșitor pentru această măsură.
Majorități de până la 79% în jumătate de duzină de țări europene susțin, la rândul lor, interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani, potrivit unui sondaj YouGov – chiar dacă opiniile diferă considerabil în privința eficienței unei astfel de măsuri.
Sondajul, realizat în Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și Marea Britanie, a arătat că sprijinul pentru restricții este cel mai ridicat în Franța, unde guvernul speră ca interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani să devină lege până la începutul anului școlar 2026–2027.
În Marea Britanie, unde a fost lansată o consultare guvernamentală, 76% dintre respondenți s-au declarat în favoarea unei interdicții. În Germania, procentul este de 74%, în Italia – unde este în desfășurare o inițiativă transpartinică – 70%, iar în Spania, unde se pregătesc planuri similare, 68%.
Sprijinul a fost vizibil mai scăzut în Polonia, dar tot majoritar, de 53%. În toate țările analizate, părinții copiilor sub 18 ani s-au numărat printre cei mai entuziaști susținători ai interzicerii accesului la rețelele sociale pentru minorii sub 16 ani, iar în majoritatea statelor, femeile au fost mai înclinate decât bărbații să sprijine măsura.
YouGov a mai constatat că sprijinul pentru interdicție traversează granițele politice, cu majorități favorabile ideii în toate partidele importante, cu excepția formațiunii Lege și Justiție (PiS) din Polonia – deși sprijinul tinde să fie ceva mai scăzut în rândul alegătorilor de extremă dreapta.
În ciuda acestui sprijin ridicat, există un scepticism considerabil privind eficiența unei astfel de măsuri. În Marea Britanie, 54% dintre respondenți au afirmat că interdicția ar fi „nu foarte” sau „deloc” eficientă – inclusiv 46% dintre cei care ar susține-o totuși.
În Polonia, Franța și Germania, respondenții s-au împărțit aproape în mod egal între cei care cred că o interdicție ar funcționa și cei care cred că nu. În schimb, majorități din Spania (53%) și mai ales din Italia (61%) s-au declarat convinse că măsura ar fi eficientă.
În Grecia, profesorii s-au plâns adesea că elevii mici sunt atât de lipsiți de somn la ore, încât par aproape fără viață. Dimitris Panayiotopoulos, pensionat anul trecut din funcția de director al unei școli primare, a declarat pentru The Guardian: „După 40 de ani de predare, pot spune cinstit că ecranele au distrus copiii”.
Mitsotakis, care a invocat creșterea anxietății, problemele de somn și designul creator de dependență al platformelor online ca motive ale introducerii unei posibile interdicții, a spus că Atena va conduce eforturile pentru a cere Uniunii Europene standardizarea instrumentelor online de verificare a vârstei până în 2027.
Oficialii guvernamentali au precizat că măsura va restricționa accesul la Facebook, Instagram, TikTok și Snapchat pentru copiii născuți după 2012. „Acțiunea la nivel național, singură, nu va fi suficientă”, a scris premierul grec într-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și făcută publică de cabinetul său. „Un cadru european unitar trebuie să fie instituit până la sfârșitul anului 2026, pentru a completa și consolida inițiativele naționale necesare în vederea protejării minorilor”.