Majoritatea statelor europene depind în mare măsură de importuri pentru a-și acoperi necesarul de electricitate, ceea ce face continentul vulnerabil la șocuri geopolitice și expune consumatorii și companiile la prețuri de trei până la patru ori mai mari decât în SUA sau China, relatează Euronews.
În ultimii ani, energia nucleară a reapărut discret ca alternativă pentru consolidarea independenței energetice a Europei, mai ales după ce a primit statutul de activitate economică de tranziție și sustenabilă în cadrul regulamentului UE privind taxonomia, care are ca scop combaterea schimbărilor climatice prin definirea activităților economice considerate sustenabile din punct de vedere ecologic.
Decizia a generat însă acuzații vehemente de „greenwashing”, pe fondul îngrijorărilor legate de producerea de deșeuri radioactive care necesită depozitare pe termen lung.
Relația Uniunii Europene cu energia nucleară rămâne astfel complexă și controversată.
Deși la nivelul UE s-a înregistrat o ușoară creștere a producției de energie nucleară pe termen scurt (4,8% între 2023 și 2024), determinată în principal de Franța (+12,5%), majoritatea statelor reduc producția sau renunță complet la aceasta, precum Germania, iar în viitorul apropiat și Spania.
Pe termen lung, de la începutul anilor 2000, tendința generală este de scădere lentă, dar constantă.
Se schimbă direcția?
În bugetul pentru perioada 2028–2034, Comisia Europeană a propus pentru prima dată ca energia nucleară să fie eligibilă pentru finanțare din fonduri europene.
Este puțin probabil ca propunerea să fie adoptată, însă țări precum Belgia și Italia analizează posibilitatea menținerii sau relansării programelor nucleare.
Italia, în special, deși a respins energia nucleară prin două referendumuri (în 1987 și 2011), a prezentat un proiect de lege care ar putea deschide calea unei reveniri.
Cele două state s-au numărat și printre cele 11 țări membre ale UE care, în 2024, au semnat o declarație comună prin care solicitau „valorificarea deplină” a potențialului energiei nucleare.
În Belgia, unde guvernul încearcă să amâne închiderea reactoarelor, propunerea a întâmpinat opoziția companiei Engie, principalul producător de energie al țării, care preferă investițiile în energie eoliană, solară, baterii și centrale pe gaz.
Și Țările de Jos, în pofida unei scăderi a producției de energie nucleară (-10%), intenționează să construiască două noi centrale și să prelungească durata de viață a reactorului de la Borssele.
De cealaltă parte, planul Spaniei de eliminare treptată a energiei nucleare este, la rândul său, contestat.
Organizații ale societății civile pro-nucleare au sesizat Comisia pentru petiții a Parlamentului European, avertizând că închiderile planificate vor „pune și mai multă presiune pe rețelele de aprovizionare”.
Planurile Belgiei și Țărilor de Jos au fost criticate de organizația anti-nucleară germană Ausgestrahlt, care a declarat pentru Europe in Motion că acestea sunt nerealiste și prea costisitoare.
O „recunoaștere lentă” a compromisurilor
Susținătoarea energiei nucleare și expertul Zion Lights a exprimat o opinie similară, afirmând că o eventuală creștere a producției nucleare, cel puțin în următorul deceniu, „va proveni din prelungiri ale duratei de viață, reporniri și schimbări de politică, mai degrabă decât dintr-un val de noi construcții”.
„Pe termen mai lung, dacă energia nucleară va cunoaște o expansiune semnificativă va depinde mai puțin de opinia publică și mai mult de capacitatea Europei de a învăța din nou cum să construiască și să finanțeze proiecte majore de infrastructură”, a declarat aceasta.
Lights consideră că producția nucleară va crește pe continent, „dar nu într-o linie dreaptă. Ceea ce vedem în Europa nu este o conversie bruscă pro-nucleară, ci mai degrabă o recunoaștere lentă a compromisurilor”.
„Țările care au tratat energia nucleară ca pe o problemă politică încep să o redescopere ca pe un sistem energetic care deja există, deja funcționează și deja furnizează cantități mari de energie cu emisii reduse de carbon”, a mai spus ea.
În prezent, Europa este împărțită în două tabere.
Pe de o parte, Alianța Nucleară, condusă de Franța, susținută de state aspirante la statutul de producător, precum Polonia, Croația și Estonia, dar și de majoritatea țărilor care produc deja energie nucleară.
Pe de altă parte, un grup care susține exclusiv energiile regenerabile, condus de Germania și sprijinit de Portugalia și Austria, ambele cu politici naționale anti-nucleare de lungă durată.
Pentru a reduce costurile inițiale uriașe și durata mare de construcție a centralelor nucleare tradiționale, țări precum Estonia, România, Suedia și Polonia explorează alternative precum reactoarele modulare mici (SMR), ale căror avantaje au fost evidențiate și de UE.
Acestea au o putere de producție de aproximativ o treime până la o cincime din cea a reactoarelor convenționale. În schimb, pot fi fabricate în uzine și instalate ulterior la fața locului, inclusiv în zone izolate.
Totodată, cerințele privind gestionarea deșeurilor ar fi similare celor ale unui reactor clasic.
Indiferent dacă producția nucleară va crește sau nu, problema aprovizionării cu energie rămâne critică pentru Europa.
Deși energia regenerabilă a avansat considerabil în ultimele două decenii, eolianul, solarul și hidroenergia, luate împreună, reprezintă încă mai puțin de jumătate din consumul de electricitate al UE.
Ştiri video recomandate
