Antena 3 CNN Externe Femeia ucisă de un agent ICE în SUA a fost împuşcată de patru ori, arată raportul pompierilor. Una dintre răni era la cap

Femeia ucisă de un agent ICE în SUA a fost împuşcată de patru ori, arată raportul pompierilor. Una dintre răni era la cap

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:06 16 Ian 2026 Modificat la 15:06 16 Ian 2026
proteste sua ianuarie 2026 ucidere renee good agent ice
Sunt proteste în SUA după uciderea unei mame de către un agent ICE. Sursa foto: Getty Images

Femeia în vârstă de 37 de ani ucisă săptămâna trecută la Minneapolis de un poliţist de imigraţie (ICE) prezenta patru răni produse cu armă de foc la sosirea serviciilor de urgenţă, indică un raport al pompierilor, transmite vineri France Presse, potrivit Agerpres.

Conform acestui raport, obţinut de Minnesota Star Tribune, Renee Good prezenta două răni la piept, una la braţ şi o alta la cap.

Ambulanţierii au găsit-o pe Renee Good inconştientă în automobilul său, având sânge pe faţă şi trup. Femeia nu respira şi avea pulsul „incoerent şi neregulat”, conform raportului citat de un cotidian local.

Ea avea două răni în partea dreaptă a pieptului, una la antebraţul stâng şi una „în partea stângă a capului”, detaliază raportul. Din urechea stângă a femeii curgea sânge, iar pupilele erau dilatate, mai precizează raportul.

Pompierii au încercat în zadar să o resusciteze pe Renee Good la locul incidentului, iar ulterior şi în ambulanţa care a transportat-o pe femeie la spital, unde a fost constatat decesul.

Înregistrările apelurilor la numărul de urgență 911

Potrivit transcrierii comunicaţiilor cu serviciile de urgenţă, din care mai multe media au publicat extrase, un apelant la numărul telefonic de urgenţă 911 le-a spus operatorilor: „Există 15 poliţişti ai ICE (Serviciul federal pentru imigraţie). Ei au tras în plan vertical pentru că femeia nu voia să deschidă uşa maşinii sale. Trimiteţi o ambulanţă vă rog, o ambulanţă vă rog”, se aude vocea persoanei care a telefonat la 911.

Administraţia preşedintelui Donald Trump susţine că poliţistul ICE care a deschis focul în legitimă apărare. Până în prezent, poliţistul respectiv nu a făcut obiectul niciunei urmăriri în justiţie. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close