Generalul (r) american Ben Hodges, fost comandant al Forțelor Armate ale SUA în Europa, a comentat sâmbătă, la Antena 3 CNN, operațiunea SUA de capturare a liderului venezuelean Nicolas Maduro și consecințele acesteia la nivel regional și internațional.
Hodges a spus că SUA au vizat, de fapt, prin înlăturarea lui Maduro de la putere, să obțină acces la resursele petroliere ale Venezuelei.
Această acuzație a fost anterior formulată și de regimul de la Caracas.
Ben Hodges: Capturarea lui Maduro este scuza Administrației Trump pentru a pune mâna pe petrolul din Venezuela
Sabrina Preda: "Cât este de semnificativă este capturarea lui Nicolas Maduro, din punct de vedere strategic, pentru Statele Unite și care este mesajul pe care îl transmite altor lideri autoritari din întreaga lume?"
Ben Hodges: "Cred că această capturare sau arestare a domnului Maduro este o scuză pentru administrația Trump pentru a pune mâna pe petrolul Venezuelei. După ce l-am ascultat pe președinte în aceasta conferință de presă, aș spune că 90% din ceea ce a afirmat a avut legătură cu petrolul și cu ideea ca Statele Unite să obțină bani din acest petrol, despre care susține că ne-a fost furat nouă în trecut. Despre asta vorbim cel mai mult. Deci, practic, înlăturarea lui Maduro a fost parte din acest plan.
Ceea ce nu e clar în continuare, este cine va conduce Venezuela. Președintele a spus că 'noi o vom face', referindu-se la secretarul de stat Rubio și la secretarul pentru război (Pete Hegseth) ... Dar, de fapt, întregul regim venezuelean, cu excepția lui Maduro, se află în continuare la putere. Asta mie îmi spune că este posibil să fi fost deja încheiat un acord, poate cu domnul Cabello (Diosdado Cabello Rondon, n.r.), care este ministrul de Interne și care ar putea rămâne să dețină controlul în continuare. Nu este foarte clar în acest moment. Dar acesta este doar începutul. Înlăturarea lui Maduro a fost partea usoara. Acum urmează partea dificilă."
Ben Hodges: Cuba și Columbia ar putea fi următoarele ținte ale Administrației Trump
Sergiu Cora: "Domnule general, din punct de vedere militar, această operațiune sugerează începutul unei acțiuni, al unei strategii mai ample a SUA în America Latină?"
Ben Hodges: "O întrebare foarte bună. În primul rând, ar putea fi mai mulți militari în Venezuela. Președintele chiar a glumit și a spus că 'nu ne este frică să ne punem bocancii' pe acel teritoriu.
Practic, el a dat de înțeles, de fapt, că există posibilitatea să ofere securitate companiilor petroliere care vor începe activitatea extractiva acolo, în Venezuela. Asta îmi dă de înțeles că poate intenționează să folosească armata, deși nu a spus-o clar.
Este posibil să asistăm la mai multe lucruri care se vor întâmpla în Venezuela și cred că este un drum foarte periculos (...) Dar, binînțeles, Venezuela nu este o insulă, ci este parte a emisferei vestice. Iar noua strategie de securitate națională (a SUA, n.r.) prezentată recent de administrație, vorbește despre America și dominanța sa exclusivă în emisfera vestică.
Așa că eu cred că acum Cuba este posibil să fie urmatoarea pe listă care va primi atenție (din partea Washingtonului). Poate chiar și Columbia și alte țări din regiune. Președintele a vorbit despre faptul că își dorește să fie înconjurat doar de țări prietenoase.
M-am obișnuit să consider că ideea ca Groenlanda să fie atacată sau capturată de Statele Unite este una ridicolă. Însă acum, după ziua de astăzi, începe să pară foarte plauzibil că poate ca au vorbit foarte serios în legătură cu asta.
Cred că Statele Unite s-au îndepărtat, ca țară, foarte mult de valorile în care am crezut și pe care le-am susținut și mai cred că trăim vremuri periculoase. Sper acum ca membrii Congresului să își facă datoria când revin la lucru, luni."
Ben Hodges: Există riscul ca situația în Venezuela să degenereze
Sabrina Preda: "Domnule general, care sunt riscurile imediate pentru stabilitatea regionala? Am putea să asistăm la scene de violență, haos sau reacții din partea unor actori externi precum Rusia, China?"
Ben Hodges: "Bineînțeles că în interiorul Venezuelei sunt oameni care dețin puterea de ceva timp. Acei oameni sunt în continuare acolo, sunt multe bande înarmate până în dinți. Avem cartelurile drogurilor, toți acești oameni despre care Trump a vorbit. Toți sunt încă acolo. Doar Maduro și soția lui au fost înlăturați, așa că există și poate să crească riscul unor lupte, repercusiuni, dacă oamenii nu sunt fericiți cu situația actuală.
Unele dintre chestiunile despre care Statele Unite - sau mai degrabă membrii administrației Trump - au vorbit atât de mult - drogurile, imigranții ilegali care ajung în țară - toate acestea pot sa crească.
Numărul acestora poate sa crească, venind din Venezuela, dacă situația degenerează, daca acest conflict se extinde. Deci, acestea ar fi îngrijorările.
Și, după cum ați menționat și dumneavoastră, China și Rusia. Nu cu mult timp în urmă, Rusia și Venezuela au semnat un soi de acord de securitate. Oricine a fost aliat cu Rusia a primit zero ajutor din partea acestei țări, dar rușii au interese în zonă.
La fel, și chinezii au interese în regiune. Așa că, oricât și-ar dori administrația să considere că emisfera vestică este a noastră, să spună că este a noastră, nu ne mai aflăm, totuși, în secolul al XVIII-lea și toate aceste probleme și toate aceste chestiuni au legătură una cu alta.
Mai sunt și alte națiuni în emisfera vestică, fiecare cu propriul interes, așa că vom vedea cum evoluează această situație. Nu îmi este clar în acest moment."
Sergiu Cora: "Dacă ați fi fost consilierul președintelui Trump, ce l-ați sfătui? Care ar fi următorul pas critic pentru a evita haosul și escaladarea într-o țară deja fragilizată?
Ben Hodges: După operațiunea de sâmbătă aliații vor avea mai puțină încredere în SUA
Ben Hodges: "I-aș spune președintelui trei lucruri. Nr. 1: Domnule președinte, avem o Constituție, iar dumneavoastră ați depus un jurământ că veți proteja Constituția. Haideți să ne asigurăm că respectăm propria Constituție și legile.
Nr. 2. As începe să lucrez îndeaproape cu membrii Congresului pentru a mă asigura că avem autoritatea necesară și autorizările necesare, astfel încât sa nu o luăm pe un drum care ne duce către un război fără sfârșit, fără a avea un obiectiv clar, bine definit, pe termen lung, pentru noi toți. Deci, a lucra cu membrii Congresului ar fi parte a acestui răspuns.
Iar cel de-al treilea lucru este că, știți, Statele Unite au nevoie de aliați.
Avem nevoie să recâștigăm încrederea aliaților noștri, iar în acest moment cred că mulți dintre aliații noștri apropiați își pierd încrederea în Statele Unite, ceea ce înseamnă că nu vor mai împărtăși cu noi informații de la serviciile lor secrete, iar președintele are multe de făcut în legătură cu această chestiune.
Din păcate, ascultându-i pe președinte și secretarul Apărării, ei cred că nu au nevoie de nimic de la nimeni. Și acesta este genul de abordare care a dus la dezastrul din Irak si din Afganistan."
Sabrina Preda: "Cât de complexă este o operațiune de acest fel, de la planificare și adunarea de informații la intrarea în reședința unui președinte, extragerea țintei și ducerea acesteia în Statele Unite?"
Ben Hodges: "Indiferent de lucrurile pe care le-am spus, despre cât de legală a fost această acțiune și de obiectivele strategice, trebuie să vorbesc despre faptul că militarii americani și membrii serviciilor au dat dovadă de profesionalism la cel mai înalt nivel.
Acele elicoptere care au fost implicate au venit din locuri diferite în cursul nopții, într-o țară foarte dificilă, pe vreme rea. Au făcut asta fară accidente. Îmi imaginez că aceste elicoptere au fost alimentate în aer, ceea ce este o capacitate unică pe care cei desfășurați în această misiune au avut-o.
Să poți face asta în timpul nopții, să intri în palatul prezidențial și să pui mâna pe președinte și pe soția lui și să-i extragi de acolo, cu toată securitatea lui Maduro care, apropo, ce făcea? - toate astea îmi arată că a fost vorba despre o muncă de calitate a agențiilor, a serviciilor, pentru a se asigura că primim ajutor din interior, pentru a putea să intrăm și să ieșim la modul acesta.
Deci, profesioniști incredibili, talentați, tehnologie, capabilități la cel mai inalt nivel. Și, bineînțeles, vorbim aici despre bărbați și femei din armata americană, care sunt foarte bine pregătiți, care se pregătesc neîncetat pentru astfel de misiuni. Să ai o armată capabilă este mai mult decât să ai echipament modern. Este vorba despre personal disciplinat și foarte bine antrenat."