Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › A făcut o avere din obiectele aruncate de alții la gunoi. Povestea bărbatului care câștigă sume de șase cifre scotocind prin tomberoane

A făcut o avere din obiectele aruncate de alții la gunoi. Povestea bărbatului care câștigă sume de șase cifre scotocind prin tomberoane

George Forcoş
3 minute de citit Publicat la 09:38 04 Oct 2026 Modificat la 10:00 04 Oct 2026
tomberoane pentru gunoi
În doar șase săptămâni, vânzările pe eBay ale americanului care caută prin tomberoane au ajuns la 30.000 de dolari. FOTO: Profimedia Images

Un american care a ajuns să doarmă în mașină după ce cheltuia mai mult decât câștiga și-a transformat dependența de cumpărături într-o afacere. Carter Stevens, în vârstă de 31 de ani, caută obiecte abandonate în tomberoanele din Nashville și le vinde ulterior online, obținând venituri de șase cifre. Povestea sa a fost prezentată într-un reportaj publicat de The Washington Post.

Stevens scotocește prin tomberoanele din spatele clădirilor de apartamente, hotelurilor, depozitelor și magazinelor. A găsit haine de firmă, electronice și mobilier, inclusiv o geantă Gucci, pantofi sport BAPE, o cămașă Louis Vuitton, televizoare și iPad-uri.

Într-unul dintre tomberoanele sale preferate, bărbatul a găsit chiar un televizor cu ecran plat de 65 de inci și o măsuță din marmură. Altă dată, a recuperat o rochie albă de aproape 60 de dolari, aruncată fără să fi fost purtată.

Nu toate obiectele găsite valorează însă bani. Când a încercat să vândă rochia pe eBay, Stevens a descoperit că alți 189 de comercianți ofereau aceeași piesă, iar doar 19 o vânduseră.

Pentru el, activitatea reprezintă însă mai mult decât o metodă de a face bani. Stevens spune că încearcă să transforme în ceva folositor obiectele de care alții nu mai au nevoie, după ce propriul consum excesiv aproape că i-a distrus viața.

A cheltuit peste 15.000 de dolari pe lună

Stevens a crescut într-o familie înstărită, tatăl său fiind producător muzical. Încă din copilărie a devenit atras de haine, pantofi și mașini scumpe.

După ce a abandonat facultatea, în 2018, a început să cumpere și să revândă haine vintage. A găsit inclusiv o jachetă Christian Dior din mătase, pentru care a plătit doar un dolar.

Afacerea a mers bine o perioadă, dar Stevens a început să cheltuiască tot mai mult. A cumpărat sandale Christian Dior Birkenstock cu 1.200 de dolari, o dubă pentru camping cu 10.000 de dolari și un Mercedes-AMG care îl costa 3.100 de dolari pe lună, inclusiv asigurarea.

La un moment dat, cheltuielile sale lunare depășeau 15.000 de dolari. În aceeași perioadă, Stevens s-a confruntat și cu dependența de droguri. În 2021, a petrecut o săptămână într-un centru de dezintoxicare și a redus ulterior consumul de narcotice. Problema cheltuielilor excesive a continuat însă.

Când afacerea sa a început să meargă prost și datoriile au devenit mai mari decât veniturile, Stevens a ajuns să doarmă într-un spațiu de depozitare. Ulterior, a dormit timp de trei săptămâni într-un Nissan Sentra.

A găsit 190 de scaune de birou într-un tomberon

Schimbarea a venit anul trecut, după o vizită la un magazin Goodwill. Stevens a observat mai mulți bărbați care lăsau zeci de scaune de birou lângă un tomberon.

A întrebat dacă sunt de aruncat și a aflat că proveneau de la un sediu de companie care se închidea. A verificat marca pe internet și a descoperit că scaunele Steelcase se vindeau cu sute de dolari bucata.

S-a întors cu o remorcă și a recuperat 190 de scaune. În șase săptămâni, a vândut 150 dintre ele, obținând un profit de 17.000 de dolari. Banii i-au permis să-și achite cardurile de credit și să-i returneze banii unui văr care îl ajutase financiar.

De atunci, Stevens a început să caute obiecte aruncate în tot mai multe locuri. A recuperat canapele, birouri cu înălțime reglabilă, lămpi industriale și iPad-uri și a ajuns să ofere inclusiv servicii de evacuare a obiectelor nedorite.

În doar șase săptămâni, vânzările sale pe eBay au ajuns la 30.000 de dolari.

Consumatorii americani aruncă tot mai multe lucruri

Povestea lui Stevens se desfășoară în Nashville, un oraș care a cunoscut o creștere rapidă a populației și care atrage turiști, vedete, influenceri și oameni veniți în căutarea unei vieți noi. Potrivit datelor citate de The Washington Post, 86 de persoane se mutau în Nashville în fiecare zi, conform ultimei estimări a administrației locale. Pentru Stevens, asta înseamnă și mai multe obiecte care ajung la gunoi.

Americanii cumpără și aruncă mai multe bunuri decât locuitorii oricărei alte țări, potrivit reportajului. În ultimul secol, cantitatea de haine și încălțăminte aruncată anual în Statele Unite a crescut de aproape zece ori.

Acum, bărbatul încearcă să treacă la următoarea etapă. După ce a reușit să strângă economii de aproape 12.000 de dolari, studiază posibilitatea de a intra în domeniul tranzacțiilor imobiliare.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole
x close