Dacă mergi cu trenul prin Elveția, vine un moment în care lumina zilei dispare, urechile ți se înfundă ușor, iar în geamul vagonului îți vezi propria reflexie. Pentru mulți navetiști, este o parte obișnuită a drumului, câteva minute de liniște, timp în care își verifică mesajele sau se gândesc la ce au de făcut mai târziu. Dincolo de geam, însă, se află una dintre cele mai impresionante lucrări de infrastructură din Europa, o rețea subterană uriașă, săpată în munți timp de aproape trei decenii și gândită nu doar pentru transport, ci și pentru protejarea mediului.
Elveția are peste 1.400 de tuneluri, iar lungimea totală a tunelurilor și galeriilor depășește deja 2.000 de kilometri. Rețeaua include tuneluri feroviare pe sub Alpi, tuneluri rutiere de pe autostrăzile naționale și galerii ascunse folosite pentru apă și energie. Prin dimensiune, această lume subterană rivalizează cu marile sisteme de transport urban, scrie Eco News.
Cea mai cunoscută parte a acestei infrastructuri este Noua Legătură Feroviară prin Alpi, cunoscută drept NRLA. Proiectul unește trei tuneluri de bază, Lotschberg, Gotthard și Ceneri, într-un coridor feroviar aproape plat, construit pe sub munți. Tunelul de bază Gotthard are aproximativ 57 de kilometri și este cel mai lung tunel feroviar din lume. Un tren de pasageri îl traversează în aproximativ 20 de minute.
La prima vedere, totul pare construit pentru confort, călătorii mai scurte, mai puține curbe periculoase, mai puțin timp pierdut în trafic, în spatele camioanelor de pe drumurile montane. În realitate, miza principală este una de mediu. Autoritățile elvețiene au prezentat acest proiect ca pe o soluție pentru mutarea transportului de marfă de pe șosea pe calea ferată, astfel încât Alpii să fie protejați.
Trenuri în locul camioanelor, în văile alpine
În trecut, tot mai multe camioane mari traversau văile alpine. Asta însemna gaze de eșapament în sate, smog vara între versanți și riscuri mai mari de accidente pe drumurile de munte. În anii 1990, elvețienii au aprobat Inițiativa Alpină, prin care țara și-a propus să mute transportul de marfă pe distanțe lungi de pe șosele pe trenuri.
Tunelurile sunt infrastructura care face posibil acest obiectiv. O rută aproape plată pe sub munți permite circulația unor trenuri de marfă mai lungi și mai grele, cu un consum mai mic de energie. Locomotivele nu mai trebuie să urce pante abrupte, iar transportul devine mai eficient. Studiile privind transportul de marfă arată că trenurile consumă, în general, mult mai puțină energie decât camioanele grele și emit semnificativ mai puține gaze cu efect de seră pentru fiecare tonă transportată pe kilometru.
Alături de o taxă aplicată vehiculelor grele în funcție de distanța parcursă, această politică a schimbat puternic transportul prin Alpi. În prezent, peste 72% din mărfurile care traversează Alpii elvețieni sunt transportate pe calea ferată. În 2018, aproximativ 941.000 de camioane au trecut prin Alpii elvețieni, cu aproape o treime mai puține decât în anul 2000.
Fără această politică de transfer de pe șosea pe calea ferată, analiștii estimează că sute de mii de camioane în plus ar fi traversat Alpii. De asemenea, Elveția a evitat emisii importante de dioxid de carbon față de scenariul în care transportul rutier ar fi continuat să crească în același ritm.
Totuși, problema nu este complet rezolvată. În 2019, un specialist al Oficiului Federal Elvețian pentru Transporturi spunea că numărul camioanelor care traversează Alpii scăzuse sub un milion pe an, dar era încă mai mare decât ținta politică. În 2022, datele oficiale arătau aproximativ 880.000 de curse de camioane prin Alpi, în timp ce transportul feroviar păstra o cotă ridicată, de aproximativ 74% din totalul mărfurilor.
Pentru oamenii care locuiesc în aceste văi, fiecare tren de marfă care înlocuiește un convoi de camioane înseamnă nopți mai liniștite, mai puține gaze de eșapament vara și drumuri mai sigure.
Tuneluri adânci, cu impact redus asupra naturii
Să sapi un tunel prin munte nu este niciodată o lucrare fără impact. Numai tunelul de bază Gotthard a presupus excavarea a aproximativ 28 de milioane de tone de rocă și folosirea unor cantități uriașe de beton.
Autoritățile și inginerii elvețieni au încercat să reducă pe cât posibil efectele asupra mediului. Un raport oficial privind proiectul Gotthard arată că 152 de kilometri de puțuri și pasaje au fost excavați cu daune minime asupra naturii.
Materialele de construcție au fost transportate, acolo unde a fost posibil, cu trenul sau cu vaporul. Utilajele de pe șantiere au fost dotate cu filtre de particule, iar apa murdară a fost tratată și răcită înainte de a ajunge în râuri. Comunitățile din apropiere au fost protejate cu bariere împotriva zgomotului și prafului, iar vehiculele de șantier au fost spălate des pentru ca străzile să rămână curate.
Și fauna a fost luată în calcul. După finalizarea lucrărilor, malurile râurilor au fost refăcute, unele cursuri de apă au fost readuse mai aproape de forma lor naturală, iar zidurile de piatră uscată au fost reconstruite pentru a oferi adăpost reptilelor și animalelor mici. Ideea a fost că dacă sapi adânc în munte, trebuie să repari cât poți la suprafață.
Infrastructura subterană aduce și avantaje într-un climat tot mai instabil. Galeriile și tunelurile protejează deja drumurile și căile ferate alpine de avalanșe, căderi de pietre și fenomene meteo extreme. Pe măsură ce ploile abundente și episoadele severe devin mai frecvente, rutele subterane pot menține deschise legături esențiale atunci când drumurile de la suprafață sunt blocate.
Ce pot învăța alte țări
Rețeaua subterană a Elveției nu a apărut peste noapte. Alegătorii au susținut Inițiativa Alpină și proiectul NRLA cu zeci de ani în urmă, iar inginerii au lucrat ani întregi la trasee, sisteme de siguranță și soluții tehnice. Un fond federal separat pentru calea ferată asigură acum finanțare pe termen lung pentru modernizări și noi legături, fără ca proiectele să depindă de cicluri politice scurte.
Pentru alte țări care se confruntă cu autostrăzi aglomerate, poluare și emisii tot mai mari din transportul de marfă, modelul elvețian oferă câteva lecții importante. Doar tunelurile nu sunt o soluție miraculoasă pentru climă. Ele funcționează doar dacă fac parte dintr-un plan mai larg, cu investiții numeroas în calea ferată, taxe care reflectă costurile reale ale poluării și reguli care îi încurajează pe transportatori să aleagă soluții mai curate.
Pentru pasagerul din tren, toate acestea nu par a avea foarte mare importanță. Stă pe un peron subteran liniștită, poate cu o cafea în mână, se uită la ora de plecare și observă doar că trenul ajunge la timp. Dar tocmai această normalitate, această încredere că sistemul funcționează, îi face pe oameni să lase mașina acasă și să se bazeze pe "țara" ascunsă de sub Alpi.
Ştiri video recomandate
