Adolescenții din toată lumea își caută pentru perioada vacanței de vară joburi sezoniere, pentru a-și rotunji veniturile sau pentru a avea bani să-și satisfacă unele capricii pentru care părinții lor nu sunt dispuși să plătească. Iar acest lucru este comun peste ocean. Dar, în America de Nord tinerii se confruntă cu cea mai dificilă piață a locurilor de muncă de vară din aproape 80 de ani, concurența fiind acerbă chiar și pentru un part-time la o gelaterie. În schimb, un băiat de 11 ani a decis să ia inițiativa și să le ofere vecinilor serviciul de curățare a pubelelor de gunoi în schimbul a 10 dolari bucata.
În luna mai, când a început vacanța, Ashton Meyer a început să bată din ușă în ușă în cartierul său din East Gwillimbury, Canada, întrebându-i pe oameni dacă îi permit să le curețe pubelele de gunoi. În același timp, a documentat fiecare vizită pe Instagram și TikTok.
„Mă numesc Ashton și ofer un serviciu de curățare a tuturor pubelelor dumneavoastră, inclusiv pubela pentru gunoi menajer, cea pentru deșeuri organice și cea pentru reciclare”, spune el în fața camerei, repetând aceeași prezentare la fiecare ușă.
Astăzi are 40 de clienți, a devenit o senzație pe rețelele sociale, strângând peste 111.000 de urmăritori pe Instagram în doar două luni. Iar odată cu venirea toamnei, speră să-și extindă activitatea și la strângerea frunzelor.
„Vreau să fiu antreprenor și să-mi conduc propria afacere”, a declarat Meyer pentru Fortune.
El îi sfătuiește pe copiii care vor să-i urmeze exemplul să practice prețuri accesibile și să se obișnuiască cu refuzurile. Așa cum se vede și în videoclipurile sale, Meyer este refuzat mult mai des decât este angajat. Totuși, le lasă tuturor numărul său de telefon, zâmbind:
„Luați-l, iar dacă veți avea nevoie de mine, mă puteți suna”, îi spune unui vecin sceptic. „Voi fi aici toată vara”.
Este o mentalitate pe care își dorește să o transmită și altor copii care încearcă să câștige bani în vacanța de vară.
„Primul «nu» este cel mai greu. Continuați”, spune Meyer. „Încercați să găsiți o nevoie pe care nimeni nu o acoperă și vedeți dacă puteți face voi acel lucru. Întrebați-vă vecinii dacă au nevoie de ajutor, poate cu spălatul pubelelor, plivitul buruienilor sau udatul plantelor”.
„Când ești copil, oferă un preț bun, pentru că încă înveți”, adaugă el.
Un băiat de 11 ani care și-a construit propria afacere, cu puțin ajutor din partea părinților
Ca mulți alți copii, Meyer își dorea doar niște bani de buzunar și se gândea cum ar putea să-i câștige singur.
Tatăl lui i-a sugerat să scoată pubelele vecinilor la marginea drumului în ziua colectării gunoiului și apoi să le curețe.
„Dar eu am venit cu ideea să meargă din ușă în ușă ca să găsească mai mulți clienți pentru serviciul de curățare a pubelelor”, spune tatăl lui Meyer, adăugând că mama lui l-a încurajat să filmeze întreaga experiență.
La urma urmei, opțiunile lui pentru un job de vară sunt limitate și nu doar din cauza vârstei fragede.
Din cauza inflației, a costului tot mai ridicat al vieții și a faptului că inteligența artificială îi face pe angajatori mai prudenți în privința recrutărilor (iar pe oameni mai rezervați în privința cheltuielilor), locurile de muncă part-time pentru începători, precum salvamar sau asistent în magazine, dispar treptat. În prezent, mulți oameni nici măcar nu își mai permit să angajeze un babysitter. Pentru adolescenți, toate acestea au dus la cea mai slabă piață a locurilor de muncă de vară din 1948 încoace.
Privind însă spre viitor, indiferent de evoluția pieței muncii, Meyer intenționează să-și continue activitatea și după ce școala va reîncepe în septembrie.
„Cu siguranță voi continua să spăl pubele atât timp cât vremea îmi va permite”, spune el. „Planul meu este să lucrez după școală și sâmbăta”.
Odată cu răcirea vremii, intenționează să profite de schimbarea anotimpurilor:„Vreau să mă ocup și de strânsul frunzelor, iar în lunile reci să ofer servicii de deszăpezire.”
Își construiește o carieră și îi inspiră pe viitorii antreprenori
Dacă, până când va avea vârsta potrivită pentru un job de babysitter, astfel de locuri de muncă vor dispărea, probabil că nici nu va mai fi interesat de unul. Deocamdată, este foarte încântat de activitatea sa.
„Îmi place tot ce ține de munca mea. Să merg din ușă în ușă este distractiv, pentru că întâlnesc oameni noi”, spune Meyer. „Poate părea ciudat, dar chiar îmi place să curăț pubelele de gunoi. Este foarte satisfăcător să le vezi complet curate”.
Până acum, Meyer a câștigat în total 700 de dolari canadieni (aproximativ 440 de euro) și continuă să adune venituri. Însă Fortune a discutat cu numeroși antreprenori de succes care au început la fel de modest și la o vârstă la fel de fragedă. Un exemplu este Chase Gallagher, care avea 12 ani când a început să tundă gazonul în comitatul Chester, Pennsylvania, pentru 35 de dolari pe lucrare, în 2013. Mai bine de un deceniu mai târziu, compania sa de amenajări peisagistice are 10 angajați și a înregistrat venituri de peste 1,5 milioane de dolari anul trecut.
În plus, datorită afacerii sale de curățare a pubelelor și comunității de peste 100.000 de urmăritori pe Instagram, Meyer are deja ceea ce multe activități secundare construiesc în ani de zile: clienți și o audiență fidelă.
Mai mult, el îi inspiră și pe alți tineri să pornească afaceri similare.
„Sunt pur și simplu uimit. Totul s-a întâmplat atât de repede și mă simt recunoscător”, spune Meyer despre popularitatea dobândită pe Instagram. „Am primit mesaje din întreaga lume. Mulți părinți le-au arătat copiilor videoclipurile mele, iar acestea i-au inspirat să-și înceapă propriile afaceri. Mi se pare extraordinar”.