Antena 3 CNN Externe Poza publicată de Trump în plin scandal cu Groenlanda: „Teritoriu SUA din 2026”

Poza publicată de Trump în plin scandal cu Groenlanda: „Teritoriu SUA din 2026”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:51 20 Ian 2026 Modificat la 12:54 20 Ian 2026
donald trump poza postare truth social anexarea groenlandei
Donald Trump „anexând” Groenlanda împreună cu Marco Rubio și JD Vance. Sursa foto: Donald Trump via Truth Social

Donald Trump a publicat, marți, pe platforma sa de socializare Truth Social o imagine în care apare plantând steagul american pe teritoriul Groenlandei. În imagine, Trump este însoțit de vicepreședintele SUA, JD Vance, și de secretarul de stat Marco Rubio. 

În apropiere se află o placă pe care este scris: „GREENLAND - US TERRITORY EST. 2026” (în traducere: „GROENLANDA – TERITORIU SUA, ÎNFIINȚAT 2026”).

În aceeași zi, Trump a publicat o altă imagine în care apare în Biroul Oval, alături de lideri europeni, iar în spatele său este afișată o hartă care prezintă Statele Unite, Canada, Groenlanda și Venezuela sub steagul american.

Tot marți, Trump a anunțat pe Truth Social că a avut o convorbire telefonică cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, în legătură cu Groenlanda.

El a scris: „Am fost de acord cu o întâlnire a părților implicate la Davos, Elveția. Așa cum am exprimat foarte clar tuturor, Groenlanda este imperativă pentru securitatea națională și mondială. Nu există cale de întoarcere — pe acest lucru, toată lumea este de acord!”

Într-o altă postare, președintele american a publicat un mesaj privat trimis de Mark Rutte către Trump, în care oficialul NATO se angajează să găsească o soluție diplomatică pentru situația tensionată legată de Groenlanda. Cu puțin timp înainte, liderul de la Washington dezvăluise și un mesaj primit de la președintele francez, Emmanuel Macron, referitor la Groenlanda și i-a făcut „proști” pe britanici pentru că intenționează să cedeze o insulă unde se află o bază militară a SUA, către Mauritius.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close