Într-o cadență rapidă, președintele SUA, Donald Trump, i-a eliminat pe doi dintre cei mai apropiați aliați ai Beijingului: președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, și liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei.
Maduro se află în prezent într-un centru de detenție din New York, după ce a fost capturat la Caracas de forțele speciale americane într-un raid nocturn care a surclasat forțele de securitate locale.
Khamenei a fost ucis într-un bombardament lansat în plină zi, în centrul Teheranului, într-o acțiune comună a Statelor Unite cu Israelul care a dat startul noului război în Orientul Mijlociu.
În urma acestor evenimente, China a reacționat cu vehemență la nivel declarativ, condamnând capturarea, respectiv uciderea liderilor de la Caracas și Teheran și denunțând eforturile SUA de forța schimbări de regim.
Însă în plan faptic, Beijingul s-a limitat să asiste la felul cum Washingtonul schimbă regulile jocului geopolitic, remarcă CNN într-o analiză publicată pe site-ul său.
Pentru liderul chinez Xi Jinping, este vorba despre un pragmatism dur, remarcă editorialistul rețelei TV.
Iranul se situează, până la urmă, sub prioritățile sale principale, care includ stabilitatea relațiilor sino-americane.
Beijingul se pregătește, de altfel, pentru apropiatul summit al președintelui Xi cu Donald Trump, în capitala chineză.
În plus, China ar putea să privească favorabil faptul că atenția și resursele militare ale Washingtonului sunt deviate din regiunea Indo-Pacifică, spun experții.
„China este un prieten de conjunctură: nu se zgârcește la vorbe, dar e reticentă când vine vorba de riscuri.
Beijingul va lua cuvântul la Națiunile Unite, dar va evita să ofere orice sprijin semnificativ Teheranului”, afirmă Craig Singleton, director pentru China la organizația Foundation for Defense of Democracies din Washington.
Iranul, un partener cu importanță limitată pentru China
Chiar dacă Beijingul este cel mai mare cumpărător de petrol iranian, importanța strategică a republicii islamice pentru China este mult mai limitată decât ar putea presupune mulți.
Cooperarea militară dintre cele două state a rămas restrânsă, iar fluxurile de comerț și investiții sunt eclipsate de relațiile comerciale pe care țara comunistă le are cu mai multe state din Golf, în contextul în care Xi Jinping caută să mențină relații echilibrate în Orientul Mijlociu.
„China nu vede niciun beneficiu în escaladarea tensiunilor cu SUA sub pretextul intervenției în Iran”, crede William Yang, analist senior la think tank-ul belgian International Crisis Group.
„Țara acordă în continuare o importanță mai mare menținerii armistițiului comercial și stabilității generale în relația bilaterală cu SUA și nu va dori să pericliteze dinamica pozitivă pe care a construit-o cu administrația Trump în ultimul an”, adaugă acest expert.
Calculele Beijingului
Vreme îndelungată, China a fost cea mai importantă sursă de sprijin diplomatic și economic pentru Iran.
Pe lângă achiziționarea celor mai multe dintre exporturile de țiței ale Teheranului, Beijingul a denunțat „sancțiunile unilaterale” impuse de SUA regimului teocratic și a susținut declarațiile oficialilor iranieni, conform cărora programul nuclear al țării este unul pașnic.
În ultimii ani, China a ajutat Iranul să-și amelioreze statutul global, afectat de izolarea occidentală, prin includerea republicii islamice în entități susținute de Beijing, precum BRICS și Organizația pentru Cooperare de la Shanghai.
De asemenea, companiile chineze au furnizat substanțe chimice utilizate în programul producției de rachete iraniene și au contribuit la dezvoltarea infrastructurii interne de supraveghere.
În legătură cu aceste acțiuni, Beijingul a afirmat că schimburile sale comerciale cu Iranul respectă dreptul internațional.
Pe de altă parte, China a evitat constant intervenția directă în conflictele partenerilor săi și a demonstrat foarte puțină înclinare spre a se implica în securitatea din Orientul Mijlociu, dincolo de protejarea propriilor active.
Această conduită rezervată a fost evidentă în timpul războiului de 12 zile dintre Israel și Iran, din iunie anul trecut, în care, pe final, Statele Unite au bombardat siturile nucleare ale Teheranului.
Și atunci, la fel ca în prezent, sprijinul Beijingului s-a limitat la retorică.
Expert: Cu ochii pe ce s-a întâmplat în Irak și Afganistan, China a evitat să pozeze în garant al securității
„China a evitat mult timp să se prezinte drept garant al securității pentru țările din Sudul Global, întrucât implicarea SUA în Afganistan și Irak reprezintă exemple de avertisment care descurajează Beijingul să urmărească o asemenea ambiție”, a explicat William Yang.
Relația Beijingului cu Iranul vizează consolidarea securității energetice și a influenței exercitate de puterea comunistă în Orientul Mijlociu.
Însă China a cultivat și alți actori regionali, precum Arabia Saudită, stat rival Iranului, în încercarea de a menține un echilibru în regiune.
În 2023, Beijingul a jucat un rol în medierea unei apropieri între cele două țări.
„Iranul este un partener de lungă durată al Republicii Populare Chineze, dar se află departe și nu reprezintă o miză existențială, nici măcar una critică, pentru China”, apreciază Ja Ian Chong, politolog la Universitatea Națională din Singapore.
„Alții care colaborează sau doresc să colaboreze cu China pe probleme de securitate s-ar putea întreba, pe bună dreptate, dacă Beijingul îi va abandona, mai ales dacă se află departe de teritoriul său, așa cum a fost cazul Iranului și Venezuelei”, a adăugat specialistul.
Totuși, la Washington a crescut îngrijorarea privind consolidarea legăturilor dintre China, Iran, Rusia și Coreea de Nord.
Liderii celor patru țări s-au reunit la Beijing în septembrie anul trecut pentru o demonstrație surprinzătoare de unitate, în cadrul unei parade militare majore.
De asemenea, China, Rusia și Iran au organizat exerciții militare comune regulate în ultimii ani.
Experți: Succesorul lui Khamenei va păstra relațiile cu China
Comportamentul Beijingului față de Iran în războiul de anul trecut și în cel declanșat sâmbătă ridică întrebări privind fiabilitatea Chinei ca partener în momente de adversitate.
Totuși, analiștii sunt de acord că, indiferent cine îi va succeda ayatollahului Khamenei, Teheranul își va menține, probabil, legăturile cu China, datorită influenței economice a acesteia din urmă.
Evenimentele din Iran oferă, pe de altă parte, Chinei mai multe oportunități structurale, indică Zhu Zhaoyi, director al Institutului pentru Orientul Mijlociu din cadrul Școlii de Afaceri HSBC a Universității din Beijing.
„Implicarea profundă a Americii într-un conflict militar în Orientul Mijlociu îi deturnează inevitabil resursele și atenția strategică, limitând în mod obiectiv capacitatea sa de a menține presiunea asupra Chinei în zona Indo-Pacifică”, a scris Zhu într-un articol publicat luni.
O campanie susținută împotriva Iranului ar putea, de asemenea, să epuizeze stocurile de armament ale Americii.
Beijingul a interzis exportul elementelor de pământuri rare pentru uz militar, lucru care ar putea îngreuna reînnoirea resurselor Washingtonului.
Aceste elemente sunt esențiale pentru o gamă largă de arme, de la rachete la avioane de vânătoare.
China nu scapă de șocurile pe termen scurt
Efect al noului conflict, perturbările pe termen scurt pentru China, în special în domeniul energetic, rămân inevitabile, potrivit CNN.
Aproape toate exporturile de țiței ale Iranului au ajuns în China. Ponderea petrolului iranian a ajuns la circa 13% din totalul importurilor maritime de țiței ale Chinei, după cum arată datele companiei de analiză Kpler.
Comerțul energetic dintre cele două țări se bazează pe o flotă de nave-fantomă care direcționează petrolul iranian către rafinării independente mai mici din zonele de coastă ale Chinei, adesea prin țări intermediare.
Această practică are menirea de a proteja întreprinderile de stat chineze, vulnerabile la sancțiunile SUA.
Administrația Trump a impus măsuri punitive actorilor suspectați de implicare, atât în transport, cât și în rafinare, pe măsură ce și-a intensificat presiunea asupra Iranului, începând de anul trecut.
Cu toată ponderea semnificativă a petrolului iranian în ecuația energetică a Chinei, analiștii cred că impactul pe termen scurt ar trebui să fie gestionabil, deoarece țara și-a diversificat aprovizionarea cu țiței de-a lungul anilor.
O problemă mai serioasă se arată a fi escaladarea conflictului în regiune, care a dus la blocarea stâmtorii Ormuz.
Aceasta este o rută esențială pentru țițeiul provenind din țări precum Arabia Saudită și Kuweit. Hidrocarburile din zona Golfului asigură aproximativ o treime din cererea totală a Chinei și peste 50% din importurile sale maritime, mare parte fiind transportată prin strâmtoarea acum blocată de Iran, notează Kpler.
Iranul controlează partea nordică a strâmtorii.
Luni, un oficial din cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a amenințat că această structură militară va „incendia” orice navă care trece prin zonă.
Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, a subliniat importanța strâmtorii pentru comerț și a cerut o încetare imediată a focului.
„Protejarea securității și stabilității în această regiune servește intereselor comunității internaționale”, a subliniat ea.
O alternativă la SUA, dar fără rezultate palpabile în materie de securitate
China se va folosi, probabil, de intervenția militară a SUA în Iran pentru a-și consolida mesajul - adresat în special țărilor din Sudul Global - potrivit căruia Washingtonul acționează ca o putere hegemonică, în timp ce Beijingul se poziționează drept un susținător al neamestecului în afacerile interne.
Unii analiști chinezi afirmă că lipsa de garanții de securitate pentru parteneri reprezintă o abordare calculată a Beijingului, care îl diferențiază de Washington.
„Oferă Chinei o flexibilitate mai mare, reduce riscul de suprasolicitare strategică și evită costurile asociate garantării securității aliaților”, a punctat Zichen Wang, de la Centrul pentru China și Globalizare, un think tank neguvernamental din Beijing.
„Este însă o strategie ce îi limitează, totodată, capacitatea de a obține rezultatele în materie de securitate dură, dacă o criză începe să se manifeste violent”, a adăugat el, prognozând că lipsa de acțiune a Chinei ar putea încuraja și mai mult mișcările riscante ale lui Donald Trump.
Ştiri video recomandate
