Țările membre ale Agenției Internaționale a Energiei (IEA) au decis în unanimitate cea mai mare punere în folosință a stocurilor de țiței, în regim de urgență, din întreaga istorie a organizației, a anunțat miercuri Fatih Birol, directorul executiv al IEA, citat de CNN.
"Țările IEA vor pune la dispoziția pieței 400 de milioane de barili de petrol pentru a compensa pierderile de aprovizionare prin închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz", a precizat acest oficial într-un discurs transmis în direct pe site-ul agenției.
Decizia de a lua măsuri colective de urgență a venit în urma unei reuniuni extraordinare a guvernelor membre ale IEA, convocată marți de directorul executiv pentru a evalua condițiile pieței în contextul conflictului din Orientul Mijlociu.
Director IEA: Provocările pieței petroliere sunt fără precedent
"Provocările pieței petroliere cu care ne confruntăm sunt fără precedent ca amploare, prin urmare, mă bucur foarte mult că țările membre au răspuns cu o acțiune colectivă de urgență de o anvergură fără precedent.
Piețele petroliere sunt globale, așa că răspunsul la perturbările majore trebuie să fie, și el, global.
Securitatea energetică este mandatul fondator al IEA și mă bucur că membrii organizației dau dovadă de o solidaritate puternică în luarea de măsuri decisive împreună", a adăugat Fatih Birol.
Conform IEA, stocurile de urgență vor fi puse la dispoziția pieței într-un interval de timp adecvat "circumstanțelor naționale ale fiecărei țări membre" și vor fi completate de măsuri de urgență suplimentare de către unele state membre.
Organizația cu 32 de membri deține stocuri de urgență de peste 1,2 miliarde de barili, cu încă 600 de milioane de barili din stocurile industriale deținute sub obligație guvernamentală.
Eliberarea coordonată a stocurilor este a șasea din istoria IEA, organizație care a fost creată în 1974.
Acțiuni colective anterioare au fost întreprinse în 1991, 2005, 2011 și - de două ori - în 2022.
După închiderea strâmtorii Ormuz, volumele de produse petroliere exportate au scăzut la 10%
Conflictul din Orientul Mijlociu, care a început pe 28 februarie 2026, a blocat fluxurile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, volumele de export de țiței și produse rafinate fiind în prezent la mai puțin de 10% din nivelurile de dinainte de conflict.
Situația obligă operatorii din întreaga regiune să oprească sau să reducă substanțial producția.
Circa 20 de milioane de barili de țiței și produse petroliere au tranzitat zilnic Ormuz în 2025, sau aproximativ 25% din comerțul maritim mondial cu petrol.
Opțiunile ocolitoare pentru fluxurile de țiței sunt limitate.
IEA a mai comunicat, miercuri, că va oferi, prin secretariatul organizației, detalii suplimentare despre modul în care această acțiune colectivă va fi implementată "în timp util".