Antena 3 CNN Externe Trump îl acuză pe Zelenski că „nu e pregătit” să accepte acordul său de pace: „Oamenii lui adoră propunerea”

Trump îl acuză pe Zelenski că „nu e pregătit” să accepte acordul său de pace: „Oamenii lui adoră propunerea”

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 09:04 08 Dec 2025 Modificat la 09:04 08 Dec 2025
Volodimir Zelenski și Donald Trump
Foto: Getty Images

Donald Trump a spus că Volodimir Zelenski „nu e pregătit” să semneze un acord de pace pregătit de SUA pentru oprirea războiului din Ucraina, la finalul celor trei zile de discuții între reprezentanți americani și ucraineni, la Miami, relatează The Guardian.

„Sunt un pic dezamăgit că președintele Zelenski nu a citit încă propunerea, transmisă acum câteva ore. Oamenii lui o adoră (propunerea – n. red.), dar el nu a citit-o”, a susținut președintele american, în răspunsuri la întrebările reporterilor, duminică seară.

O perioadă de negociere și discuții între reprezentanți diplomatici americani și ucraineni s-a încheiat sâmbătă, însă fără un rezultat major și fără răspunsuri clare la întrebările-cheie legate de teritoriile ocupate sau garanții de securitate pentru Ucraina.

Zelenski a numit negocierile cu americanii „constructive, dar nu ușoare”.

Comentariile președintelui american au loc în contextul în care Zelenski urmează să se întâlnească cu liderii Franței și Germaniei la Londra, luni. Discuțiile urmează să se centreze pe eforturile americanilor de a încheia războiul din Ucraina.

Starmer a repetat des că Ucraina trebuie să fie cea care-și stabilește propriul viitor și că o forță europeană de menținere a păcii „va juca un rol vital” în garantarea securității țării.

Oficialii americani susțin că sunt „pe ultima sută de metri” a obținerii unui acord între Rusia și Ucraina, însă nu prea sunt semne că vreuna dintre părți ar fi dispusă să accepte cadrul pregătit de echipa de negociere a lui Trump.

Deși abordare administrației Trump a devenit din nou puternic pro-rusă în ultimele săptămâni, Putin nu pare deloc dispus să renunțe la război și a spus chiar că-și dorește să cucerească militar tot estul Ucrainei și să elimine accesul acesteia la Marea Neagră.

În comentariile sale de duminică, Trump a spus că „Rusia, cred, ar accepta acordul, dar nu sunt sigur că Zelenski îl vrea. Oamenii lui îl adoră (acordul – n. red.) dar el nu e pregătit”.

Vladimir Putin însuși, în ciuda naturii profund pro-ruse a propunerilor americane, a spus că nu e de acord cu multe părți ale acestuia. Oamenii lui Trump – Steve Witkoff și Jared Kushner – au fost la Moscova săptămâna trecută, însă au eșuat în a produce un rezultat concludent după cinci ore de discuții cu dictatorul de la Kremlin.

Planul SUA pentru încetarea războiului din Ucraina a fost modificat și completat de mai multe ori după ce a apărut prima oară, parțial, în luna noiembrie. Atunci, a fost criticat că este o „listă de dorințe” a lui Putin.

În ciuda dorinței lui Trump de a forța rapid un acord, progresele pe negocieri de pace rămân lente, iar disputele privind problema teritorială și a garanțiilor de securitate rămân insurmontabile.

Cele două puncte care blochează acordul de pace în Ucraina

Emisarul prezidențial american Keith Kellogg a declarat că problemele legate de proprietatea asupra centralei nucleare Zaporijia și Donbas rămân esențiale pentru încheierea războiului din Ucraina și, dacă acestea vor fi rezolvate, „restul se va așeza destul de bine”.

Kellogg a declarat, anterior, că SUA sunt la „doi metri” distanță de rezolvarea conflictului din Ucraina.

„Ultimii zece metri până la linia de sosire sunt cei mai grei. Cred că, dacă rezolvăm aceste două probleme, totul se va aranja”, a declarat trimisul special al lui Trump, la Forumul Național de Apărare de la Centrul Reagan.

„Cred că am ajuns la câteva probleme... Donețk... și CNE Zaporojie, care este oprită, dar este o centrală nucleară uriașă. Dacă rezolvăm aceste două probleme, cred că totul se va aranja destul de bine”, a declarat Kellogg.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close