O nouă înregistrare a fost depusă luni, 23 februarie, de către parchetul din Sion în cazul Le Constellation, iar imaginile arată clar de unde şi când a pornit incendiul în clubul din Elveţia cuprins de flăcări de Revelion şi unde au murit 41 de persoane.
Noua înregistrare video depusă luni, 23 februarie, de către parchetul din Sion în dosarul care vizează Clubul Le Constellation arată fără echivoc cum s-a declanşat incendiul de la localul de lux din Crans Montana, relatează Corriere della Sera.
Imaginile arată cum Cyane, chelnerița cu cască de protecție, are în mâini două sticle de șampanie, iar pe fiecare sticlă se află artificii aprinse. Femeia se afla urcată pe umerii unui coleg, ducând şampania la mese, când şi-a ridicat brațul drept, iar scânteile artificiilor au atins panourile fonoabsorbante extrem de inflamabile.
Un contact de doar câteva secunde, nu mai mult de două, a fost suficient pentru ca primul panou să ia foc. Flăcările s-au răspândit rapid şi au dus la tragedia în care 41 de tineri au murit și 115 persoane au fost rănite.