Antena 3 CNN Politică „Este un dezastru, e noaptea minții”. Sindicatele resping noua lege a salarizării și acuză Guvernul că adâncește inechitățile

„Este un dezastru, e noaptea minții”. Sindicatele resping noua lege a salarizării și acuză Guvernul că adâncește inechitățile

A.O.
6 minute de citit Publicat la 22:42 25 Mai 2026 Modificat la 23:46 25 Mai 2026
bani
Actul normativ trebuie adoptat până la finalul sesiunii parlamentare pentru a respecta termenul de 1 iulie 2026 din PNRR. Foto: Getty Images

Sindicatele critică dur proiectul legii salarizării unitare, despre care spun că este „un dezastru” pentru mai multe categorii profesionale, deoarece peste 40% dintre angajați vor avea salariile înghețate, sporurile scad drastic, iar inechitățile se adâncesc, în loc să fie corectate. 

Prim-vicepreședintele Sanitas a declarat la Antena 3 CNN că ar fi putut fi gândită o lege mai bună chiar și în limitele bugetului de austeritate, dacă Guvernul s-ar fi consultat cu sindicatele.

La rândul său, liderul Sindicatului Polițiștilor a acuzat Executivul că prin acest proiect vrea să blocheze creșterile salariale pentru bugetari, așa cum sunt ele prevăzute în legea actuală. 

„Este un dezastru”

Vasile Zelca, Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual (SNPPC), a declarat la Antena 3 CNN că proiectul legii salarizării unitare, publicat în transparență publică luni de Ministerul Muncii, este un „dezastru” care îngheață salariile bugetarilor. 

Liderul de sindicat a adăugat că ia în calcul atacarea acestei legi la Curtea Constituțională prin Avocatul Poporului pentru că este propusă de un Guvern interimar, care nu are drept de inițiativă legislativă. 

„Este un dezastru pentru familia ocupațională de apărare, ordine publică și securitatea națională, dar și pentru celelalte categorii de bugetari. Faptul că mari unei mari părți din bugetari li se va îngheța venitul denotă faptul că actuala lege 153, care culmea, este aplicată în proporție de 65-70%, e mai bună decât proiectul acesta de lege propus de către acest guvern demis, care, apropo, nu are drept de inițiativă legislativă. 

Noi analizăm cu avocații de la departamentul SNPPC și această posibilitate de a ataca prin Avocatul Poporului. Guvernul demis prin moțiune nu poate iniția ordonanță de urgență și nici proiecte de lege. Parlamentul trebuia să fie cel ca iniția cu semnături, cum știm că trebuie făcut la Parlament, și nu Guvernul. 

Pe noi ne cheamă Guvernul vineri să negociem. Cu cine? Cu un ministru demis prin moțiune de cenzură? cu cine să negociem, ce să negociem?”, a spus liderul de sindicat. 

Sindicatele amenință cu proteste

Zelca a anunțat că vor urma proteste și a criticat dur Guvernul pentru că a propus creșterea salariilor demnitarilor, în timp ce alte venituri sunt înghețate. 

„E un dezastru, noi facem în calcule în noaptea aceasta și mâine să vedem ce înseamnă ca impact asupra polițiștilor, personalului contractual din această familie ocupațională și vom avea consultare cu liderii din țară.

Cu siguranță că vom ieși în stradă, vom face proteste pentru că suntem total nemulțumiți de modul în care ne-a tratat acest Guvern care, atenție mare, nu vreau să zic acest cuvânt, dar ne gândim la el ce înseamnă când crești, la salariile demnitarilor care vor vota această lege? Știți? Guvernul s-a îngrijit să mărească salariile parlamentarilor care vor vota cu două mânuțe, nu? Le convine să le crească.

Apropo, domnul Pîslaru cei 2.500 cred că sunt net, că mă îndoiesc că 2.500 brut înseamnă o cincime din salariul său de ministru. Atenție mare: cât câștigă un român care muncește pe salariul minim pe economie. Deci, acest Guvern este de o răutate nemaiîntâlnită. După ce a tăiat de la pensionari, de la veteranii de război, de la profesori, de la medici, de la mămici, de la părinți aflați în creștere copil, de la copii își crește salariile sale, crește salariile demnitarilor publici. Este de noaptea minții”, a spus liderul de sindicat. 

Președintele SNPPC a adăugat că prima acordată de stat celor care își pierd sporurile va duce la o degringoladă juridică. 

„Ei vor da o sumă compensatorie probabil pentru a se ajunge la nivelul pe care îl avem acum în plată. Dar această sumă compensatorie duce la o degringoladă juridică din punct de vedere al salarizării, degringoladă pe care am trăit-o din 2009 până în 2023, când tot am avut aceste sume compensatorii care încercau să acopere deficiențele legilor salarizării 330, 284, respectiv 153 din 2017.

De noaptea minții. Actuala lege, dacă ar fi aplicată în totalitate, e mai bună cu cel puțin 50% decât noua lege. Prin urmare, noi apreciem la o primă vedere, că, de fapt, veniturile bugetarilor sunt diminuate sau de fapt, sunt blocate să crească cu cel puțin 50% cât ar fi oferit actuala lege 153 din 2017. E o haiducească făcută de acești politicieni”, a mai spus Zelca. 

Liderul de sindicat a adăugat că toate categoriile profesionale afectate „nu vor uita” această „bătaie de joc” și a avertizat că și salariile din privat vor fi afectate de această lege. 

„Eu sunt polițist și nu pot face politică, dar vom ține minte aceste lucruri că se apropie termenul. Orice țară sănătoasă la cap se bazează pe o un trepied educație, sănătate, ordine publică și al 4-lea picior la masa pe care stă țara este privatul. Este economia privată. Ori privatul este foarte atent la ce se întâmplă cu salarizarea bugetarilor și copie ce se întâmplă cu noi. Și atunci, dacă Guvernul își bate joc de noi, din păcate, și cei din mediul privat vor suferi aceleași probleme”, a spus Zelca. 

„E o bătaie de joc să scazi sporul pentru continuitate de la 100% la 10%”

La rândul său, Iulian Pope, prim-vicepreședintele Sanitas, a declarat la Antena 3 CNN că în loc să corecteze inechitățile acest proiect de lege le adâncește. 

„E fără discuție un un proiect foarte prost din mai multe perspective. În primul rând, așteptările colegilor mei din sistemul sanitar erau să elimine inechitățile, să corecteze ce-i de corectat față de actuala lege, dar din păcate, actualul proiect se dovedește mult mai prost decât legea 153, care a avut o serie de deficiențe din faptul că n-a fost aplicată în totalitate. Noi nu credem în sintagma asta 'o să ne fie mai rău înainte să ne fie bine', pentru că e croită prost din start. 

Și am să vă dau două exemple generale. Într-o grilă de la unu la opt, medicul ocupă poziția patru, având în vedere nivelul de pregătire, anii de studii, importanța socială a muncii, orice vreți dumneavoastră, deciziile pe care medicii sunt obligați să le ia. Este mult prea departe de vârf. Și în interiorul grilei, echipa medicală este mult prea departe de medic, ceea ce ne creează sentimentul că se vor accentua aceste dificultăți pe care le-am trăit din 2017 până în prezent”, a spus Pope. 

Liderul de sindicat a spus că peste 40% dintre lucrătorii din sistemul sanitar vor avea o stagnare de venituri.

„Aceste sume compensatorii, așa cum le-a numit domnul ministru al Muncii astăzi, tot cu titlul de exemplu, o asistentă medicală care va petrece noaptea de Crăciun la spital va primi pentru asta sub 5 lei pe oră în plus. Adică e o bătaie de joc să scazi sporul pentru continuitate de la 100% la 10%”, a explicat Iulian Pope. 

Prim-vicepreședintele Sanitas a adăugat că toate aceste discuții ar fi putut fi evitate dacă Guvernul s-ar fi consultat cu categoriile profesionale afectate inclusiv în limita unui buget de austeritate. 

„Ce este și mai deranjant este că puteam să evităm aceste lucruri dacă Ministerul Muncii sau Guvernul în general și-ar fi respectat obligațiile asumate în PNRR și ar fi avut un dialog cu noi înainte de de a face public acest proiect de lege. Există soluții, inclusiv cu încadrarea în acest buget de austeritate puteam să evităm să croim o lege care va rămâne câțiva ani buni și va accentua aceste discriminări salariale”, a adăugat Pope. 

Proiectul legii salarizării unitare a fost publicat luni de Ministerul Muncii în transparență decizională și prezentat de ministrul Dragoș Pîslaru într-o conferință de presă. 

Potrivit proiectului de lege publicat de Ministerul Muncii, legea va intra în vigoare de la data de 1 ianuarie 2027, și prevede că raportul dintre cel mai mic salariu de bază şi cel mai mare salariu de bază în sectorul bugetar va fi de 1 la 8, iar cuantumul valorii de referinţă pentru anul 2027 este de 4.100 lei.

Actul normativ trebuie adoptat până la finalul sesiunii parlamentare pentru a respecta termenul de 1 iulie 2026 din PNRR.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close