Cel puțin 36 de persoane au murit și peste 50 au fost rănite într-o busculadă produsă la un miting organizat de actorul tamil Vijay, care-și face campanie pentru a fi ales, au informat oficialii locali, conform CNN.
UPDATE 23:24 Numărul oamenilor decedați a ajuns la 36, scrie The Guardian.
Știrea inițială
„31 de oameni au murit, iar peste 50 sunt spitalizați cu răni”, a declarat V. Selvaraj, oficial de rang înalt în poliția din Karur, în regiunea Tamil Nadu, acolo unde a avut loc incidentul.
O mulțime de oameni se adunase pentru acest miting, el făcând parte dintr-un tur politic al lui Vijay, în care actorul dorește să-și promoveze partidul – Tamilaga Vettri Kazhagam.
Vijay, un cunoscut actor în India, și-a lansat partidul politic anul trecut și a început să-și facă campanie acum, înainte de alegerile locale care urmează să fie organizate anul viitor.
Senthil Balaji, un politician local, a declarat că 58 de oameni au fost spitalizați după ce au fost prinși într-o busculadă.
Prim-ministrul Narendra Modi a reacționat și el, spunând, pe Twitter, că „incidentul nefericit m-a întristat profund”.
What kind of parent risks their kids’ safety by dragging them into an overcrowded, chaotic rally just to catch a glimpse of an actor? #Karurstampede #VijayCampaign #karur
— Secular Chad (@SachabhartiyaRW) September 27, 2025
pic.twitter.com/awdc6C7DEq