Antena 3 CNN Externe 505 zile de captivitate. Bunica lui Omer, supraviețuitoare a Holocastului, povestește iadul prin care a trecut nepotul ei în mâna Hamas

505 zile de captivitate. Bunica lui Omer, supraviețuitoare a Holocastului, povestește iadul prin care a trecut nepotul ei în mâna Hamas

A.O.
1 minut de citit Publicat la 23:45 12 Sep 2025 Modificat la 23:51 12 Sep 2025
ostatic eliberat de hamas reunit cu familia
Tânărul avea 22 de ani când Hamas l-a răpit de la Festivalul de muzică Nova, la 7 octombrie 2023. Foto: captură Antena 3 CNN

Omer Wenkert a fost ținut captiv în subteran 505 zile. Tânărul cu cetățenie româno-israeliană a fost bătut, legat și înfometat de teroriștii Hamas în toată perioada în care a fost ținut ostatic. A fost eliberat, în cele din urmă, într-un schimb de prozonieri al organizaţiei teroriste cu Israelul. Astăzi suferinţa lui a fost povestită de bunica tânărului, româncă din Rădăuți, supraviețuitoare a Holocaustului, care nu a încetat în toate acele zile să spere și să ceară public eliberarea nepotului ei. 

„Au intrat teroriştii şi l-au răpit pe Omer”. Sunt cuvintele care au marcat-o pe Zili, bunica supraviețuitoare a Holocaustului. 

Nepotul ei, acum în vârstă de 24 de ani, a stat 505 zile captiv în mâinile teroriştilor Hamas. Tânărul avea 22 de ani când Hamas l-a răpit de la Festivalul de muzică Nova, la 7 octombrie 2023. Omer Wenkert suferă și de o boală autoimună. 

„A fost ultimul care a fost adus de acolo. A pierdut din greutate 36 de kilograme. A fost sub pământ toate zilele. Mâncare aproape deloc. A fost și bătut la început. A fost ținut legat un timp. Mizerie, mare mizerie. Nici apă nu li s-a dat”, a povestit Zili. 

Omer a apucat să trimită un mesaj familiei lui înainte de a fi răpit de la Festivalul de muzică Nova, în care a scris că este „speriat de moarte”. Hamas a publicat mai multe imagini cu Omer, după ce a fost răpit, așa a știut familia că este în viață. 

 Zili Wenkerkt povestea într-un interviu acordat anterior pentru Antena 3 CNN că după ce a trăit prin suferința Holocaustului nu și-a imaginat niciodată că cineva din familia ei va putea să treacă printr-un asemenea chin din nou. 

„Eu sunt născută în Al Doilea Război Mondial, am trecut de Holocaust și n-am crezut că o să mai trec printr-un Holocaust și a treia generație să sufere”, spunea Zili. 

Omer a fost în cele din urmă eliberat într-un schimb de prizonieri al Hamas cu Israelul. Acum este în România şi a participat la coferinţa internaţională NETAIM, de la Palatul Parlamenztului, o conferinţă care leagă educaţional România şi Israelul.

În momentul de faţă aproape 50 de israelieni răpiţi pe 7 octombrie 2023 sunt încă în Fâşia Gaza. Aproape 20 dintre ei ar mai fi în viaţă, cred autorităţile israeliene.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close