Antena 3 CNN Externe 80.000 de oameni au murit pe loc. Japonia comemorează 68 de ani de la atacul cu bombă atomică de la Hiroshima

80.000 de oameni au murit pe loc. Japonia comemorează 68 de ani de la atacul cu bombă atomică de la Hiroshima

80.000 de oameni au murit pe loc. Japonia comemorează 68 de ani de la atacul cu bombă atomică de la Hiroshima
Sursa foto: Foto: wikipedia.org
06 Aug 2013   •   08:14

Japonia este din nou în doliu!  La exact 68 de ani de la atacul cu bombă atomică de la Hiroshima, zeci de mii de oameni au participat la ceremonia de comemorare a victimelor catastrofei. Ceremonialul a avut loc chiar lângă epicentrul devastator, în Piaţa Păcii din Hiroshima.

50.000 de oameni, supravieţuitori, rude ale victimelor, oficiali guvernamentali şi delegaţi străini au asistat la ceremonia de comemorare a victimelor faimosului atac cu bombă atomică.

Primarul oraşului Hiroshima şi doi reprezentanţi ai rudelor victimelor au pus o listă cu numele celor peste 280.000 de victime ale catastrofei într-un mormânt de piatră.

Primul care a deschis coloana de oficiali care au depus coroane la monumentul gigant a fost chiar primarul Hiroshima. A urmat prim-ministrul nipon şi alţi zeci de oficiali japonezi, iar la finalul paradei solemne, cei 50 de mii de oameni au ţinut un minut de reculegere la ora exactă la care, în urmă cu 68 de ani, exploda bomba atomică lansată de americani deasupra Hiroshimei.

Vizibil afectat atmosfera solemnă şi emoţionantă, primarul Hiroshimei a relatat drama unei familii afectate de atacul americanilor.

Pe 6 august 1945, armata americană a lansat o bombă atomică asupra oraşului Hiroshima, care a distrus, la impact, orice urmă de viaţă pe o rază de un kilometru. 80.000 de oameni au murit atunci pe loc, iar deflagraţia a distrus complet 70% dintre clădirile oraşului. Până în luna decembrie a acelui an, peste 140.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza efectelor dezastruoase ale bombei.



×
Subiecte în articol: hiroshima bomba atomica
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close