Antena 3 CNN Externe A explodat numărul americanilor care aplică pentru cetățenia britanică. Record absolut în primele trei luni din mandatul lui Trump

A explodat numărul americanilor care aplică pentru cetățenia britanică. Record absolut în primele trei luni din mandatul lui Trump

A.I.
2 minute de citit Publicat la 19:23 25 Mai 2025 Modificat la 19:23 25 Mai 2025
Donald Trump
În primele trei luni din mandatul lui Donald Trump, numărul americanilor care au aplicat pentru cetățenie britanică a atins un record absolut. Foto: Getty Images

Datele oficiale din Marea Britanie indică un număr record de americani care au solicitat în primele trei luni ale acestui an cetățenia Regatului Unit și dreptul de a locui și munci în această țară pe termen nelimitat, scrie The New York Times.

Astfel, între martie 2024 și martie 2025, 6.618 americani au solicitat cetățenia britanică.

Este cel mai mare astfel de număr înregistrat de la începutul anului 2004, conform statisticilor publicate de Ministerul de Interne al Marii Britanii.

Peste 1.900 dintre cele mai mult de 6.600 de aplicații pentru cetățenie au fost depuse între ianuarie și martie anul curent.

Acesta reprezintă un record trimestrial absolut, notează The New York Times.

Avocații specializați în imigrare confirmă că, în urma realegerii lui Donald Trump la Casa Albă în noiembrie anul trecut, au primit un număr tot mai mare de solicitări din partea cetățenilor SUA care intenționează să se mute în Marea Britanie.

Muhunthan Paramesvaran, avocat la Wilsons Solicitors din Londra, spune că numărul cererilor formulate de americani a crescut "imediat după alegeri și după diversele declarații care au fost făcute" (de oficialii administrației Trump, n.r.).

"Oamenii care erau deja aici s-ar putea să se fi gândit: 'Vreau opțiunea dublei cetățenii, în cazul în care nu intenționez să mă întorc în SUA'", a explicat avocatul.

Avocații se așteaptă ca numărul americani care se mută în Marea Britanie din cauza lui Trump să crească în continuare

Și cererile depuse de non-americani care doresc cetățenia britanică au crescut în ultimul an. În vreme ce rata globală de creștere a acestor solicitări a fost 9,5% față de anul precedent, creșterea de cereri din SUA a fost de 30% în același interval.

Zeena Luchowa, parteneră la Laura Devine Immigration, o firmă de avocatură specializată în migrația americană în Marea Britanie, se așteaptă la creșteri suplimentare în lunile următoare "din cauza peisajului politic" din America.

"Am observat o creștere a numărului de solicitări, nu doar pentru cetățenii americani, ci și pentru rezidenții americani de alte naționalități care se află în prezent în SUA, dar care își propun să se stabilească în Regatul Unit. Cererile lor nu se referă neapărat la cetățenia britanică, ci mai degrabă la dorința de a se reloca din Statele Unite", a precizat ea.

Guvernul de la Londra a anunțat înăsprirea condițiilor pentru stabilirea permanenă în țară

Date separate publicate de Ministerul de Interne săptămâna aceasta confirmă că un număr record de americani au primit dreptul de a se stabili în Marea Britanie în 2024. Aceștia vor putea să trăiască și să muncească pe termen nelimitat în țară, ca și condiție prealabilă necesară pentru obținerea cetățeniei.

Dintre cele 5.521 de cereri de stabilire aprobate pentru cetățenii americani anul trecut, majoritatea au fost acordate celor considerați eligibili pe seama legăturilor familiale existente. Au primit permisiunea de rezidență permanentă și unii dintre cei ajunși în Marea Britanie cu vize temporare de muncitori calificați și care au dorit să rămână.

Avocatul Muhunthan Paramesvaran consideră că rata cererilor de stabilire în Regat se va accelera și mai mult în lunile următoare, după ce guvernul de la Londra a anunțat recent că solicitanții vor trebui să locuiască în țară timp de 10 ani, în loc de cinci, înainte de a putea solicita să se stabilească permanent aici.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close