Antena 3 CNN Externe A nins în 24 de ore cât pentru o IARNĂ ÎNTREAGĂ. Zăpada a ajuns să măsoare 2,5 METRI

A nins în 24 de ore cât pentru o IARNĂ ÎNTREAGĂ. Zăpada a ajuns să măsoare 2,5 METRI

A nins în 24 de ore cât pentru o IARNĂ ÎNTREAGĂ. Zăpada a ajuns să măsoare 2,5 METRI
de O.P.    |    21 Noi 2014   •   07:04

Record absolut de ninsoare în statul american New York. Stratul de zăpadă a ajuns la doi metri şi jumătate după un nou val de ninsori. Zece oameni au murit în accidente provocate de starea vremii.

Alte câteva sute au fost evacuaţi de sub acoperişuri care ameninţau să cedeze sub greutatea zăpezii. Deşi regiunea este obişnuită cu ninsorile, cea de acum va intra, fără îndoială, în istorie.

Ninsoarea a acoperit jumătate din America, dar cel mai mult are de suferit oraşul Buffalo din statul american New York. În trei zile, aici a nins cât într-un an întreg.

Oamenii din Buffalo strâng rândurile, lucrează împreună. Sunt rezistenţi, sunt solidari, sunt generoşi. Şi, în ciuda a tot ce se întâmplă, rămân cu zâmbetul pe buze şi fac ceea ce trebuie.

Între două valuri de ninsoare, oamenii au încercat să-şi deschidă drum prin troienele de câţiva metri.

Alţii au urcat pe acoperişuri pentru a mai uşura greutatea ce ameninţa să le surpe. Aproape 200 de locatari ai unui cămin pentru vârstnici au fost evacuaţi de urgenţă, cu puţin înainte ca tavanul sălii de mese să se prăbuşească.

Pompierii, poliţiştii şi lucrătorii serviciilor de urgenţă s-au aflat, permanent, la datorie. Au salvat oamenii blocaţi în case sau maşini şi n-au uitat nici de animalele lor de companie.

Guvernatorul statului New York, venit şi el pe teren, i-a rugat insistent pe cetăţeni să nu-şi folosească maşinile până la normalizarea situaţiei. De altfel, multe şosele sunt închise, blocate de nămeţi şi vehicule abandonate.

Meteorologii prevăd, de astăzi, încălzirea vremii, dar calvarul nu a luat sfârşit: topirea uriaşei cantităţi de zăpadă poate provoca inundaţii la fel de ample.


×
Subiecte în articol: ninsori abundente
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close