Antena 3 Externe Acceleratorul de particule LHC, gata de a fi repus în funcţiune

Acceleratorul de particule LHC, gata de a fi repus în funcţiune

20 Iun 2009   •   15:49
Acceleratorul de particule LHC, gata de a fi repus în funcţiune LHC

Acceleratorul de particule construit de Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) pentru a desluşi tainele formării universului este pregătit pentru a fi repornit. Oamenii de ştiinţă cred că de această dată au găsit soluţia ca problemele întâmpinate la prima tentativă de a-l pune în funcţiune să nu se mai repete.

Large Hadron Collider (LHC), cum este numit acceleratorul, a fost pus pentru prima dată în funcţiune în toamna anului trecut, dar a fost oprit după numai nouă zile, din cauza unor defecţiuni tehnice. De atunci cercetătorii cercetătorii au amânat în repetate rânduri repornirea acceleratorului. De această dată, repunerea în funcţiune a fost anunţată pentru luna septembrie a anului acesta.

Printre reparaţiile care s-au efectuat, ale căror costuri au fost estimate la aproximativ 30 de milioane de dolari, se numără instalarea unui sistem capabil să prevină supraîncălzirea nucleului, adăugarea mai multor valve de depresurizare şi îmbunătăţirea sistemului de prindere a magneţilor.

Proiectul de aproape patru miliarde de euro a fost demarat în 1983, iar lucrările pentru construirea acceleratorului au început în 1996, în Alpii elveţieni.

Antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close