Actorul Bobby J. Brown, cunoscut din serialul „The Wire”, a murit într-un incendiu izbucnit într-o anexă a locuinţei sale din statul Maryland, potrivit The Guardian.
Potrivit autorităților și unei declarații de pe rețelele sociale a fiicei sale, Reina, Brown, în vârstă de 62 de ani, intrase într-un hambar de la reședința sa din comunitatea Chaptico din comitatul St Mary, în jurul orei 22:00, pe 24 februarie, pentru a încerca să pornească o mașină.
Autoturismul s-a aprins în timpul încercării, iar Brown i-a cerut soției sale un stingător.
Până s-a întors cu stingătorul, incendiul s-a răspândit în tot hambarul, a transmis șefului pompierilor din statul Maryland. Femeia s-a rănit la mână în timp ce încerca să ajungă la soțul său.
Pompierii au ajuns de urgență la locuința actorului, însă acesta a fost găsit mort în autoturism.
Reina Samara Brown susține că pierderea tatălui său ste „devastatoare”.
„Mă doare într-un fel care îmi apasă pieptul şi nu dispare”, a scris ea, printre altele.
„Aş da orice să-i mai aud vocea o dată, să-l mai văd încă o dată şi să mai avem o ultimă conversaţie. Modul brusc în care s-a întâmplat totul este copleşitor. O seară obişnuită poate deveni ultimul moment pe care îl mai ai vreodată”, a mai adăugat aceasta.
Brown s-a născut și a crescut în Washington D.C. Înainte de a deveni actor, acesta a practicat și box și chiar a devenit campion.
Și-a început cariera în actorie cu apariții în seriale polițiste precum „Homicide: Life on the Street” și „Law & Order: Special Victims Unit”.
Cel mai cunoscut rol al său a fost în drama polițistă „The Wire”, apreciată de critici, unde a interpretat un ofițer de poliție care îi purta numele, apărând în 12 episoade difuzate între 2002 și 2008.
Recent, actorul a putut fi văzut în miniseria HBO din 2022 „We Own This City”, în care a jucat alături de Jon Bernthal.
