Votul pentru noul Parmanent din Bulgaria a început cu incidente serioase, semnalate în de primele ore ale dimineții de duminică.
Zeci de membri ai comisiilor de votare nu au mai ajuns la secție, iar sistemele tehnice s-au defectat în unele zone.
Prin urmare, votarea a început cu întârziere.
Ultimele sondaje realizate de scrutin plasează pe primul loc formațiunea Bulgaria Progresistă, condusă de Rumen Radev, fost președinte al țării.
Mulți îl consideră antieuropean, pe cale să preia locul lui Viktor Orban, ca aliat al Moscovei în inima Europei.
"Ne aflăm în acest moment în Ruse, la o secție de votare. Aici nu au venit, deocamdată, foarte mulți oameni la vot.
La această secție sunt înregistrate 700 de persoane, însă până la această oră au votat doar aproximativ 80.
Între timp, oamenii au început să se așeze la coadă pentru a-și exercita dreptul electoral garantat de Constituție.
La nivel național, prezență la vot până la 9 dimineața era sub 5%
Observatorii scrutinului anticipează, totuși, un număr mai mare de votanți la aceste alegeri parlamentare.
Este al optulea rând de alegeri în Bulgaria în ultimii cinci ani.
Zeci de membri ai secțiilor de votare au absentat la deschiderea procesului electoral
Așa cum presa bulgară a relatat, în două orașe votul a fost marcat de incidente.
În Haskovo, mai mult de 30 de persoane din personalul secțiilor de votare, inclusiv președinți ai secțiilor, nu s-au prezentat la lucru.
Au apărut, de asemenea, probleme cu tabletele utilizate în procesul electoral.
Aproximativ 10 dintre aceste dispozitive nu au funcționat. Specialiștii se află acum în secțiile cu probleme și încearcă să le facă să meargă.
Probleme similare au fost raportate în Kardzali, unde aproximativ 20 de membri ai secțiilor au absentat la deschiderea votului.
A fost necesară o restructurare urgentă a componenței personalului angrenat în procesul electoral, motiv pentru care unele secții s-au deschis cu întârziere pentru public.
Secțiile de vot se închid la ora 20.
Bulgaria se confruntă cu o criză politică devenită cronică în ultimii ani.
La sfârșitul anului trecut, premierul a demisionat în urma unor proteste de amploare declanșate de corupție și de forma bugetului", a relatat Georgiana Iuzic, jurnalist Antena 3 CNN.