Antena 3 CNN Externe Aleksei Navalnîi şi-a tăiat brăţara electronică. FOTOGRAFIA postată pe blog de disidentul rus, arestat la domiciliu

Aleksei Navalnîi şi-a tăiat brăţara electronică. FOTOGRAFIA postată pe blog de disidentul rus, arestat la domiciliu

Aleksei Navalnîi şi-a tăiat brăţara electronică. FOTOGRAFIA postată pe blog de disidentul rus, arestat la domiciliu
Sursa foto: Foto: dw.de
06 Ian 2015   •   11:37

Opozantul rus Aleksei Navalnîi şi-a tăiat brăţara electronică de supraveghere în semn de protest faţă de arestul său la domiciliu şi a postat o fotografie cu aceasta pe blogul său, relatează BBC News Online.
   
Navalnîi se află în arest la domiciliu din februarie 2014.
   
"Nu intenţionez să călătoresc nicăieri, tot ce am nevoie în termeni de mişcare este să pot merge de acasă la serviciu şi înapoi şi să îmi petrec timpul liber cu familia", se poate citi în comentariul postat de el pe blog.
   
El a afirmat, de asemenea, că este "singura persoană din istoria judiciară rusă" care rămâne în arest la domiciliu după ce a fost condamnată.
   
Navalnîi a explicat, de asemenea, că a depus "ceva efort" pentru a îndepărta brăţara, folosind în acest scop foarfece de bucătărie.
   
El a conchis că "Articolul 107 (din Codul Penal) spune clar că astfel de măsuri restrictive (arestul la domiciliu) se aplică doar persoanelor care sunt suspecte sau care au fost inculpate".
   
Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, la 30 decembrie 2014. Condamnarea a fost prelungită cu o lună după ce susţinătorii săi şi-au anunţat intenţia de a organiza un marş de protest de amploare în ianuarie.
   

Foto: navalny.com

×
Subiecte în articol: Aleksei Navalnîi
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close