x close

Alerta de tsunami din Hawaii a fost ridicată. Valurile seismice au fost mai mici decât s-a anticipat iniţial

de G.S.    |    28 Oct 2012   •   14:15
Alerta de tsunami din Hawaii a fost ridicată. Valurile seismice au fost mai mici decât s-a anticipat iniţial 416 Foto: Mediafax
Update 14:15 - Alerta de tsunami care a fost lansată în noaptea de sâmbătă spre duminică în Hawaii (Statele Unite), în urma unui cutremur puternic produs în largul coastelor de vest ale Canadei, a fost ridicată în jurul orei 11.00 GMT (13.00 ora României), relatează AFP.
   
"Potrivit tuturor datelor de care dispunem, ameninţarea de tsunami s-a redus (...) şi nu ar trebui să mai crească", a anunţat Centrul de alertă în caz de tsunami în Pacific.

Update 11:50 - Valurile seismice care au ajuns în Hawaii, în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,7 înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică în largul coastelor de vest ale Canadei, sunt mai mici decât se anticipase, cel mai înalt având 58 de centimetri, relatează CNN.
   
Majoritatea zonelor din Hawaii sunt lovite deja de al patrulea val seismic, a declarat Gerard Fryer, de la Centrul de avertizare în caz de tsunami în Pacific. El a precizat că datele arată în prezent că evacuarea nu a fost necesară, dar a fost totuşi o măsură de precauţie bună.
   
Cel mai înalt val a avut 58 de centimetri, dar în general valurile sunt mai mici decât se anticipase.

Update 10:20
- Cel puţin trei valuri seismice au lovit coasta provinciei canadiene British Columbia, după cutremurul cu magnitudinea de 7,7 produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în apropiere de Haida Gwaii, relatează postul de televiziune CBC News în pagina electronică.
   
Valurile nu au provocat pagube, dar numeroase persoane au fost evacuate în Haida Gwaii şi Port Edward, în apropiere de Prince Rupert. Oficialii susţin că nu este clar pentru moment care este numărul total al acestora.
   
Kelly Kryzanowski de la Centrul de Management al Situaţiilor de Urgenţă din British Columbia a declarat că un centru de evacuare a fost instalat în Haida Gwaii.
   
"În unele zone s-au produs pene de curent. Există probleme şi cu reţeaua de telefonie. Nu avem nicio informaţile privind producerea unor pagube", a declarat Kryzanowski.

-------------------

Autorităţile canadiene au lansat, sâmbătă seara, o alertă de tsunami după un "seism major" cu magnitudinea de 7,7 produs în largul coastei de vest a ţării, a anunţat Ministerul Resurselor Naturale, citat de AFP.
   
"Alerta este în vigoare pentru zonele de coastă din British Columbia până în Alaska, între nordul insulei Vancouver şi Cap Decision în Alaska (la 137 de kilometri sud-est de Sitka)", a declarat ministerul într-un comunicat, cerându-le locuitorilor din zonele vizate să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale privind o eventuală evacuare către zonele mai înalte.
   
Cutremurul s-a produs la ora 03.04 GMT (05.04 ora României) în regiunea arhipelagului Haida Gwaii (fostele insule ale Reginei-Charlotte). Acesta a fost resimţit în partea de nord a provinciei British Columbia, inclusiv în Prince Rupert, Quesnel şi Houston, a pecizat ministerul, care susţine că nu a primit nicio informaţie privind producerea unor victime sau pagube materiale.
   
Potrivit institutului american de geofizică USGS, epicentrul cutremurului a fost localizat la 139 de kilometri sud de oraşul Masset.
   
Insulele Haida Gwaii sunt un arhipelag format din aproximativ 150 de insule situate în largul British Columbia şi sunt locuite de aproximativ 5.000 de persoane.



Citeşte mai multe despre:

cutremur Canada seism tsunami insule arhipelag pagube
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati