Antena 3 CNN Externe Au pășit pe plaja din Cannes și au fost amendate. Cum s-au afișat femeile

Au pășit pe plaja din Cannes și au fost amendate. Cum s-au afișat femeile

Au pășit pe plaja din Cannes și au fost amendate. Cum s-au afișat femeile
Sursa foto: Foto: Pixabay
16 Aug 2016   •   16:28

Trei femei au fost amendate în localitatea franceză Cannes pentru că au purtat costumul de baie islamic 'burkini', după ce justiţia a validat sâmbătă decretul municipal prin care se interzice postul acestui costum pe plajele din respectivul oraş, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Chiar sâmbătă o femeie în vârstă de 29 de ani a fost amendată cu 38 de euro, o sancţiune similară fiind aplicată a doua zi unei femei în vârstă de 32 de ani şi încă una, luni, unei tunisience în vârstă de 57 de ani.

Alte şase femei, care, potrivit cotidianului local Nice Matin, au venit pe plajă 'prea acoperite', au fost avertizate, dar ele au preferat să părăsească plaja în loc să-şi schimbe costumul de baie.

Decrete similare au fost emise şi de primăriile din oraşele Villeneuve-Loubet, tot pe Coasta de Azur, şi Sisco, în Corsica.

Autorităţile locale franceze şi-au motivat decizia privind interzicerea costumului burkini invocând raţiuni de securitate şi igienă, estimând că portul unei vestimentaţii prin care 'se manifestă în mod ostentativ apartenenţa religioasă, când Franţa şi lăcaşurile de cult religioase sunt în prezent ţinta atacurilor teroriste, poate provoca tulburarea ordinii publice'.

'Nu este ceva împotriva religiei musulmane, ci pentru evitarea propagării integrismului', a declarat luni agenţiei France Presse primarul localităţii Sisco, Ange-Pierre Vivoni. Cu două zile în urmă, pe o plajă a acestei localităţi s-a produs o altercaţie violentă după ce familii de maghrebieni nu au suportat să fie fotografiate femeile din grupul lor, îmbrăcate în burkini, conflict ce a degenerat într-o încăierare generală în care s-au folosit inclusiv pietre şi arme albe şi a fost nevoie de intervenţia a circa o sută de poliţişti şi jandarmi.

În urma recentelor atentate jihadiste, tensiunile intercomunitare s-au acutizat în Franţa, unde trăiesc circa cinci milioane de musulmani. Această ţară încearcă să menţină un echilibru respectând atât principiul laicităţii, cât şi pe cel al libertăţii religioase. Astfel, portul costumului islamic burka în public este interzis din anul 2010, la fel ca şi vălul islamic în şcoli, acesta din urmă fiind însă permis în instituţiile de învăţâmânt superior.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: plaja costum de baie musulmani traditie Cannes
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close