Toshiyuki Mimaki, un supraviețuitor al tragediei de la Hiroshima, trage un semnal de alarmă. Japonezul avertizează că „trăim în cea mai periculoasă eră”. „Întotdeauna există un război undeva. Nu știm niciodată când ar putea fi folosite din nou bombele atomice”, a mai spus el, potrivit Sky News.
Toshiyuki Mimaki, în vârstă de 83 de ani, unul dintre supraviețuitorii tragediei din 1945 și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace, a povestit cum s-a întâmplat totul atunci și a avertizat omenirea că „trăim în cea mai periculoasă eră”.
„Chiar acum este cea mai periculoasă eră. Rusia ar putea să o folosească o armă nucleară, Coreea de Nord ar putea să o folosească, China ar putea să o folosească. Și președintele Trump - este doar un mare haos. Am militat pentru o lume fără război sau arme nucleare, dar ei nu ascultă”, a explicat Mimaki.
Mimaki avea trei ani când SUA au lansat o bombă atomică asupra orașului Hiroshima. A fost prima dată când o armă nucleară a fost folosită în război și este amintit ca unul dintre cele mai oribile evenimente din istoria conflictului.
Se estimează că atacul a ucis peste 70.000 de oameni pe loc, unul din cinci locuitori, dezlănțuind o căldură de aproximativ 4.000 de grade Celsius, topind totul în calea sa și distrugând două treimi din oraș.
„Ceea ce-mi amintesc este acea zi în care mă jucam afară și a fost un fulger. Nu am auzit o bubuitură, nu am auzit un sunet, dar am crezut că este fulger. Apoi oamenii au început să iasă în grupuri. Unii cu hainele zdrențuite, unii purtând încălțăminte, alții fără încălțăminte, și cerând apă”, a mai povestit el.
Tatăl său nu s-a mai întors acasă de la muncă din centrul orașului timp de patru zile. El descrie cu emoție călătoria făcută împreună cu mama sa și cu fratele său mai mic, pentru a încerca să-l găsească. Nu au putut călători prea departe, distrugerea era pur și simplu prea mare.
„Orașul Hiroshima nu mai era acolo”
„Tatăl meu a venit acasă în a patra zi. Era în subsol la locul său de muncă. Se schimba în hainele de lucru. Așa a supraviețuit. Când a ieșit la suprafață, orașul Hiroshima nu mai era acolo”, mai spune Mimaki.
Trei zile mai târziu, SUA ar fi lansat o altă bombă atomică asupra orașului Nagasaki, ducând la o capitulare necondiționată a japonezilor și la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Până la sfârșitul anului 1945, numărul deceselor din ambele orașe ar fi crescut la aproximativ 210.000, iar până în prezent nu se știe exact câți și-au pierdut viața în anii următori, din cauza cancerelor și a altor efecte secundare.
„Se întâmplă încă, chiar acum. Oamenii încă suferă din cauza radiațiilor, sunt în spital. Este foarte ușor să faci cancer, aș putea să fac și eu cancer, asta mă îngrijorează acum”, a mai explicat japonezul.
Mimaki a mai povestit că după atac el și o fetiță s-au îmbolnăvit de ceea ce acum crede că a fost o otrăvire cu radiații.
„Ea a murit, iar eu am supraviețuit. În viitor, nu știi niciodată când le-ar putea folosi (n.r. bombele atomice). Rusia-Ucraina, Israel-Gaza, Israel-Iran - întotdeauna există un război undeva. De ce aceste animale numite oameni iubesc atât de mult războiul? Continuăm să spunem asta, continuăm să le spunem, dar nu ajunge la ei, timp de 80 de ani nimeni nu a ascultat”, a mai spus el.
Toshiyuki Mimaki și-a dedicat viața de după tragedie pentru a avertiza omenirea cu privire la efectele devastatoare ale unui astfel de eveniment și a militat împotriva războaielor. El este și co-președinte al unui grup de supraviețuitori numit Nihon Hidankyo. Membrii săi au fost recompensați cu Premiul Nobel pentru Pace în 2024.