Un F-16 de 100 de milioane de dolari, livrat recent Bulgariei, a fost retras din uz după s-au descoperit scurgeri de combustibil. Americanii urmează să trimită specialiști pentru reparații, scrie Novinite.
Un nou incident tehnic a fost raportat la unul dintre primele avioane F-16 Block 70 livrate Bulgariei la începutul acestui an. Ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, a confirmat problema într-un răspuns scris către deputatul Tsoncho Ganev. Defecțiunea vizează o scurgere de combustibil dintr-unul dintre compartimentele interne ale rezervoarelor avionului. Potrivit ministrului, un reprezentant al producătorului american Lockheed Martin urmează să sosească în Bulgaria până la sfârșitul lunii septembrie pentru a efectua reparațiile necesare.
Zapryanov a explicat că inginerii și tehnicienii de la Baza Aeriană 3 Vânătoare, împreună cu specialiști americani, au efectuat deja verificări detaliate. Acestea au dus la un raport în care a fost identificată cauza probabilă a scurgerii. În paralel, continuă consultările cu partea americană, iar Bulgaria a solicitat piese de schimb și consumabile suplimentare. Procedurile oficiale clasifică incidentul drept defecțiune tehnică, ceea ce înseamnă că avionul nu poate fi folosit până la efectuarea reparațiilor.
Probleme încă de la început
Nu este primul obstacol în calea noilor avioane de luptă ale Bulgariei. La aterizarea primului F-16 în aprilie, comandantul Forțelor Aeriene, general-maiorul Nikolay Rusev, anunțase deja că fusese detectată o abatere în funcționarea unuia dintre sisteme. La acea vreme, el a subliniat că avionul nu era „stricat”, dar că era nevoie de verificări suplimentare.
Procedura de recepție, a explicat Rusev, este împărțită în două etape - testarea tehnică și testarea în zbor. Numai după finalizarea ambelor, și după zboruri efectuate de un pilot bulgar, aeronava poate fi declarată oficial operațională. Întârzierea a explicat și absența avionului din parada militară de Ziua Sfântului Gheorghe.
Dispută politică aprinsă
Problemele au generat și tensiuni politice. Liderul GERB, Boiko Borisov, a acuzat guvernul că a cumpărat un avion defect de 100 de milioane de dolari și a cerut demiterea imediată a șefului Forțelor Aeriene. Președintele Rumen Radev și ministrul Zapryanov au apărat însă conducerea armatei, precizând că procedurile de recepție nu erau finalizate. Ulterior, o placă electronică a fost înlocuită, iar în iunie, ministrul a dat asigurări că avionul este complet operațional, după ce a trecut cu succes atât testele tehnice, cât și cele de zbor.
Totuși, noile probleme au readus în discuție fiabilitatea noilor aparate. În prezent, cele două avioane primite - un monopost și un bipost - nu sunt folosite în misiuni de apărare a spațiului aerian.
Bulgaria ar urma să primească opt aparate până la sfârșitul lui 2025, în baza contractului semnat în 2019. Ministerul Apărării a evitat să precizeze date exacte de livrare, invocând complexitatea planificării zborurilor transatlantice. Un al doilea lot de opt avioane este așteptat până în 2027, ceea ce va permite formarea primei escadrile complete de F-16 Block 70.
Bruxellesul urmărește situația
Problemele inițiale au atras atenția și la Bruxelles. După dezbaterile aprinse din aprilie, Comisia Europeană a anunțat că monitorizează îndeaproape situația. Purtătorul de cuvânt Thomas Renier a declarat că orice acuzații de sabotaj sau ingerință externă trebuie tratate cu seriozitate și investigate prin canale oficiale, dar doar pe baza unor dovezi verificate.
Deocamdată, F-16-urile rămân în faza de testare și recepție. Forțele Aeriene bulgare insistă că nu vor fi asumate riscuri pentru piloți, echipaje sau echipamente până când avioanele nu vor fi declarate complet pregătite pentru misiuni operaționale.