În ultimele 24 de ore s-au înregistrat progrese în negocierile dintre SUA și Iran, cu toate că încheierea unui acord de încetare a focului până la termenul limită fixat de Donald Trump pare încă puțin probabilă, relatează Axios, care citează un oficial american, unul israelian și alte două surse la curent cu demersurile.
Ultimatumul dat de Trump - care a amenințat cu distrugerea unei întregi civilizații - expiră marți la 20:00, ora Coastei de Est în SUA, ora 3 dimineața a zilei de miercuri în România.
Potrivit oficialului american citat de Axios, perspectiva la Casa Albă s-a schimbat de la "putem ajunge la un acord?" la "putem ajunge acolo până la ora 20:00, marți seară?".
Trump a amenințat că va distruge podurile și centralele electrice ale Iranului dacă regimul nu este de acord să deschidă Strâmtoarea Ormuz.
Președintele a indicat și alte ținte, cum ar fi infrastructura petrolieră și de distribuție a apei.
"O întreagă civilizație va muri în seara asta și nu va mai fi readusă niciodată la viață. Nu vreau să se întâmple asta, dar probabil că se va întâmpla", a scris Trump pe Truth Social, marți dimineață.
Iranul a replicat că va riposta lovind instalațiile energetice și de apă ale statelor din Golf.
Unde se blochează negocierile
Principalele dificultăți în negocieri țin de pretențiile Iranului, care vrea garanții ferme că SUA și Israelul nu vor relua, pur și simplu, războiul după un eventual armistițiu.
Un alt element este ritmul lent al răspunsurilor din partea conducerii iraniene, care își ia precauții de securitate pentru a nu împărtăși soarta liderilor eliminați până acum.
The Wall Street Journal a relatat că Iranul a întrerupt comunicarea directă cu americanii din cauza amenințărilor lui Donald Trump.
The New York Times a scris că Iranul se retrage din negocieri. Publicația de stat Tehran Times a negat aceste informații.
Axios notează, la rândul său, că nu a confirmat niciun demers din partea Iranului de a întrerupe discuțiile.
În ultimele două săptămâni, SUA și Iranul au făcut schimb de propuneri și contrapropuneri prin intermediul mediatorilor pakistanezi, egipteni și turci.
Vicepreședintele Vance, trimisul Casei Albe, Steve Witkoff, și consilierul și ginerele lui Trump, Jared Kushner, sunt implicați în negocieri.
Witkoff are, de asemenea, un canal direct de comunicare cu oficiali iranieni, inclusiv cu ministrul de Externe, Abbas Araghchi.
Ce s-a negociat până în prezent
Luni, Iranul a trimis o contrapropunere SUA prin intermediul mediatorilor. Deși considerată incompatibilă cu pozițiile americane, Casa Albă a considerat-o încurajatoare.
"Ultima propunere pe care am primit-o nu a fost chiar ceea ce ne doream, dar a fost mult mai bună decât ne așteptam", a declarat oficialul american citat de Axios.
Mediatorii au lucrat apoi cu iranienii la amendamente și reformulări.
În discuții este un set de măsuri de consolidare a încrederii, care ar urma să fie luate de către Iran și de către SUA, axate pe redeschiderea Strâmtorii Ormuz, în schimbul unor garanții privind încetarea războiului.
Se discută, de asemenea, un armistițiu de 45 de zile menit a permite negocierile pentru un acord mai amplu.
Marți dimineață, înainte de a-și publica postarea amenințătoare cu "distrugerea civilizației", Trump le-a spus colaboratorilor săi apropiați că negocierile cu iranienii sunt "foarte serioase", dar nu e clar dacă se putea ajunge la un acord.
JD Vance, la Budapesta: Războiul se va încheia în curând
Este de așteptat ca negocierile să continue în următoarele ore, până la expirarea termenului limită stabilit de Trump, au estimat sursele Axios.
Prezent marți la Budapesta pentru a proba susținerea administrației Trump pentru liderul conservator Viktor Orban, vicepreședintele JD Vance a declarat că SUA și-au îndeplinit aproape toate obiectivele militare în Iran și că "foarte curând războiul se va încheia".
"Mingea este în terenul Iranului. Iranienii nu sunt cei mai rapizi negociatori, dar suntem încrezători că putem primi un răspuns din partea iranienilor până la ora 20:00. Sperăm că este răspunsul corect", a declarat Vance.