Antena 3 CNN Externe Bashar al-Assad: Sunt şanse mari să candidez pentru un nou mandat

Bashar al-Assad: Sunt şanse mari să candidez pentru un nou mandat

Bashar al-Assad: Sunt şanse mari să candidez pentru un nou mandat
de M.T.    |    20 Ian 2014   •   12:16

Şansele ca Bashar al-Assad să candideze pentru un nou mandat sunt destul de mari, a declarat preşedintele sirian într-un interviu acordat AFP, citat de Mediafax.

„Consider că nimic nu mă împiedică să candidez, iar dacă opinia publică doreşte acest lucru nu voi ezita o secundă să o fac. Pe scurt, se poate spune că există şanse mari să candidez”, a spus al-Assad în interviul pentru AFP, realizat la Palatul Poporului, în Damasc.

De asemenea, preşedintele Siriei, care ocupă această funcţie din iulie 2000, atunci când l-a înlocuit pe tatăl său, Hafez al-Assad, decedat după ce a condus ţara timp de trei decenii, a exclus posibilitatea de a încredinţa conducerea unui viitor guvern vreunui opozant.

Declaraţiile lui al-Assad vin în contextul în care Conferinţa internaţională Geneva II, care va începe miercuri în Elveţia, urmăreşte să deschidă calea unei ieşiri politice pentru războiul civil din Siria.

Întrebat ce părere are despre opoziţie, preşedintele sirian i-a negat orice reprezentativitate, apreciind că este „fabricată” de către servicii de informaţii străine.

„Vin la frontiere timp de o jumătate de oră, după care o rup la fugă. Cum pot, atunci, să devină membri ai Guvernului? Poate, un ministru, să-şi exercite funcţia din exteriorul ţării? Asemenea idei sunt total nerealiste, le putem considera o glumă”, a spus al-Assad.

Preşedintele a afirmat că armata sa a înregistrat progrese împotriva insurgenţilor, consideraţi drept „terorişti”: „Putem spune că înregistrăm progrese în lupta împotriva terorismului, dar acest lucru nu înseamnă că victoria este iminentă. Acest tip de luptă este complicat, nu este uşor şi necesită mult timp”.

Bashar al-Assad a avertizat că, „dacă Siria pierde bătălia, haosul se va instala în tot Orientul Mijlociu".

„Conferinţa de la Geneva trebuie să conducă la rezultate clare cu privire la lupta împotriva terorismului. Aceasta va fi decizia, rezultatul cel mai important al conferinţei. Orice rezultat politic care nu include această luptă împotriva terorismului nu va avea nicio valoare”, consideră liderul de la Damasc.

Al-Assad locuieşte la Damasc împreună cu soţia şi cei trei copii şi a precizat că nu s-a gândit vreodată să fugă din ţară, de când a început conflictul.

„Fuga nu este o opţiune în astfel de cazuri. Trebuie să mă aflu în primul rând al apărătorilor patriei. Acesta a fost singurul scenariu din prima zi a crizei”, explicat preşedintele sirian.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close