Antena 3 CNN Externe Benedict al XVI-lea, liniştit şi destins în prima zi după renunţarea la pontificat

Benedict al XVI-lea, liniştit şi destins în prima zi după renunţarea la pontificat

Benedict al XVI-lea, liniştit şi destins în prima zi după renunţarea la pontificat
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
01 Mar 2013   •   22:33

Benedict al XVI-lea este liniştit şi destins de când a renunţat la pontificat, iar în dimineaţa de vineri a oficiat o primă slujbă în capela din Castelul Gandolfo, vila în care locuieşte, au anunţat agenţiile AP şi EFE, citate de Agerpres.

Conform informaţiilor furnizate presei de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, Papa emerit intenţionează să-şi dedice timpul rugăciunilor, meditaţiei, lecturilor, muzicii şi plimbărilor prin grădinile reşedinţei de vară a suveranilor pontifi, unde va locui în următoarele două luni.

Totodată, Benedict al XVI-lea va citi miile de mesaje primite în ultimele zile de la credincioşi.

Demisia Papei Benedict al XVI-lea a intrat în vigoare joi la ora 20.00 (21.00, ora României). Peste 150 de mii de credincioşi veniţi din toată lumea şi-au luat rămas bun de la Sfântul Părinte în Piaţa San Pietro. Emoţionat, Benedict al XVI-lea şi-a rostit binecuvântarea în mai multe limbi, inclusiv în limba română.

×
Subiecte în articol: Suveran Pontif
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close