Antena 3 CNN Externe Berlusconi dezminte că ar fi avut „relaţii intime” cu Ruby

Berlusconi dezminte că ar fi avut „relaţii intime” cu Ruby

Berlusconi dezminte că ar fi avut „relaţii intime” cu Ruby
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de M.T.    |    19 Oct 2012   •   15:02

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a negat orice „legături intime” cu Karima El-Mahroug, cunoscută sub numele de Ruby.

Vorbind la Tribunalul din Milano, acolo unde, vineri, a apărut doar a doua oară în procesul în care este acuzat că a plătit pentru relaţii sexuale cu tânăra, minoră la acel moment, şi abuz de puetere, Berlusconi a declarat că niciodată nu au existat „scene de natură sexuală” în locuinţa sa, scrie BBC.

„Nu am avut niciun fel de relaţii intime cu ea. Eram sigur că are 24 de ani, aşa cum a spus ea. Am fost şocat să aflu că era minoră, pentru că am înţeles că şi-a construit o identitate secundară. Exclud existenţa oricărei scene de natură sexuală”, a precizat fostul premier italian, citat de AFP.

Referindu-se la petrecerile organizate în vilele sale, Berlusconi a spus că „totul s-a întâmplat în faţa staff-ului meu, iar copiii mei treceau câteodată să ne salute”.

În ceea ce priveşte celebra expresie "Bunga-Bunga", miliardarul de 76 de ani a explicat că „este vorba despre un banc pe care l-am spus de câteva ori şi apoi a fost preluat de presă”.

În apărarea sa, Berlusconi a prezentat o listă de 78 de nume, printre care se află fostbalistul Cristiano Ronaldo, actorul George Clooney şi starul TV Elisabetta Canalis, cu toţii confirmând că au fost oaspeţi la petrecerile celui care a dominat scena politică italiană în ultimele două decenii.

„Este multă fantezie legată de petrecerile pe care le-am ţinut în locuinţele mele private. Totul este făcut pentru a defăimarea mea. A fost vorba doar despre nişte cine, la care monopolizam atenţia cîntând şi vorbind despre sport şi politică. Nu am plătit niciodată pentru a avea relaţii intime cu oaspetele mele, iar ele nu pot fi considerate escorte”, a mai afirmaz Berlusconi.

Totuşi, proprietarul clubului de fotbal AC Milan a recunoscut că unul dintre contabilii săi i-a oferit câteva mii de euro lui Ruby, „ca urmare a numeroaselor ei cereri”.

Berlusconi neagă însă că ar fi abuzat de funcţia sa pentru a obţine eliberarea lui Ruby, după ce aceasta a fost arestată fiind suspectată de furt, explicând că a dorit să evite un incident diplomatic.

„Nu am exercitat nicio presiune asupra poliţiei din Milano. Fata spunea că este din Egipt, dintr-o familie importantă, care are legături cu preşedintele Mubarak. Nu am vrut să provocăm un incident diplomatic”, a spus fostul prim-ministru.


×
Subiecte în articol: Silvio Berlusconi proces ruby
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close