Antena 3 CNN Externe Ţara care a primit un singur turist în aproape 2 ani de pandemie. O femeie de 70 de ani a trecut printr-un proces birocratic dificil

Ţara care a primit un singur turist în aproape 2 ani de pandemie. O femeie de 70 de ani a trecut printr-un proces birocratic dificil

Bhutan, din sud-estul Asiei, și-a închis granițele imediat după apariția primelor cazuri de COVID-19, și timp de 2 ani a permis accesul în țară unui singur turist: o femeie de 70 de ani.

Ţara care a primit un singur turist în aproape 2 ani de pandemie. O femeie de 70 de ani a trecut printr-un proces birocratic dificil
Sursa foto: Twitter/CNN
de Alexandra Ionescu    |    14 Oct 2021   •   21:21

Fran Bak  din Statele Unite, a trecut printr-un proces birocratic dificil, dar și printr-o carantină de trei săptămâni pentru a putea intra în țară. 

Legătura ei cu Bhutanul a început în 2019. Femeia, acum în vârstă de 70 de ani, a început să călătorească după ce și-a pierdut soțul cu care a fost căsătorită timp de 30 de ani. A plecat în Bali și India, iar după șase luni a ajuns în Bhutan.

Aici și-a făcut prieteni despre care spune că i-au devenit familie și cu care a păstrat legătura după ce a plecat din Bhutan, înainte de apariția pandemiei.

Oricât de mult și-a fi dorit Fran să revină acolo, imediat ce primele cazuri de COVID au fost confirmate în Bhutan, regatul nu a mai primit turiști.

Femeia a continuat să caute modalități de a se întoarce în statul asiatic, dar chiar și înainte de pandemie, condițiile de călătorie în Bhutan erau foarte stricte. Conform politicii „High Value Low Impact” a regatului, vizitarea este una costisitoare pentru a preveni supraturismul.

Toate vizele de călătorie pentru Bhutan trebuie eliberate printr-un tour-operator aprobat de guvern, iar pentru fiecare turist se aplică un tarif zilnic obligatoriu de 250 de dolari.

Un reprezentant al guvernului din Bhutan a precizat că departamentul de turism s-a oferit să acopere costurile carantinei lui Bak, dar ea a ales să o plătească singură, susținând că este modul ei de a-și manifesta solidaritatea cu țara care a primit-o.

Până în luna iulie, aproape 90% din populația adultă a fost vaccinată, ceea ce, este o realizare, având în vedere că mulți oameni trăiesc în sate îndepărtate, fără mijloace de transport.

De altfel, în doar prima săptămână de la începerea campaniei de vaccinare, 60% din oameni au fost imunizați

Cât despre Fran Bak, ea susține că nu s-a gândit niciodată să facă altceva decât să se întoarcă în țara pe care o iubește atât de mult. „Visul meu a început în Bhutan. Și nu s-a încheiat niciodată”, spune ea, potrivit CNN.

Deși povestea ei seamănă cu cea din romanul ”Mănâncă, roagă-te, iubește”, Fran a recunoscut că nu l-a citit niciodată.

Bhutan este una dintre cele mai sărace țări din lume, cu un PIB pe cap de locuitor de 3.412 de dolari. În același timp, locuitorii săi sunt considerați printre cei mai fericiți oameni din lume. 

Când pandemia a început, Bhutan era slab pregătită să lupte cu coronavirusul și era văzută ca o țară vulnerabilă. Cu toate acestea, regatul asiatic a combătut cu succes virusul și experința sa reprezintă o poveste de succes din pandemie.

 

×
Subiecte în articol: bhutan pandemie coronavirus COVID-19 turist
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close