Antena 3 CNN Externe BREXIT. Care sunt consecințele asupra studenților

BREXIT. Care sunt consecințele asupra studenților

BREXIT. Care sunt consecințele asupra studenților
Sursa foto: Foto: Pixabay
25 Iun 2016   •   22:45

Aproape 52% dintre britanici au ales joi ca ţara lor să „divorţeze“ de Uniunea Europeană (UE). Această alegere istorică va avea numeroase repercusiuni, inclusiv pentru studenţi. Încetarea programului Erasmus +, înăsprirea condiţiilor de şedere în Marea Britanie, creşterea semnificativă a taxelor de şcolarizare sunt doar o parte dintre ele, relatează Adevărul.

Prima consecinţă a ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar va fi de ordin financiar, scrie „Le Figaro“. Potrivit cotidianului „The Telegraph“, 5,5% dintre studenţi din Regatul Unit provin din celelalte 27 de ţări membre UE, generând 3,7 miliarde de lire sterline economiei britanice şi 34.000 de locuri de muncă. Dar, comentează „Le Figaro“, această sursă importantă de prosperitate ar putea dispărea după „divorţul“ Marii Britanii de UE, cerut la 43 de ani de la aderare.


Potrivit „Le Figaro“, studenţii nu ar trebui să-şi facă griji în legătură cu programul Erasmus +, cel puţin pentru acest an, asta pentru că procesul de ieşire din Uniunea Europeană este strict reglementat şi poate dura mai mulţi ani. Pe termen lung în schimb, Regatul Unit va fi efectiv exclus din programul Erasmus +. Aceasta ar fi un adevărat şoc, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre studenţii care pleacă la studii în străinătate prin intermediul programului Erasmus aleg să înveţe în Marea Britanie. Dar, la fel ca Elveţia, Regatul Unit poate negocia un statut special pentru a nu fi exclus din Erasmus.

Adevăratele consecinţe ar fi altele însă. În primul rând, condiţiile de acordare a dreptului de şedere pe teritoriul Marii Britanii ar putea fi înăsprite, fapt ce i-ar putea descuraja pe mulţi să înveţe sau să predea în această ţară. În al doilea rând, ar putea avea loc o creştere semnificativă a taxelor de şcolarizare. „Vor trebui să cheltuie mai mult decât înainte, deoarece vor fi admişi ca studenţi internaţionali“, a explicat pentru „Le Figaro“ Anne Catherine Guitard, manager de proiecte la Kedge Business School. „Avem alte destinaţii. Mă gândesc, de exemplu, la Scoţia, ale cărei universităţi sunt mai ieftine decât celelalte din Regatul Unit şi sunt mai accesibile fără Erasmus“, a subliniat ea.

×
Subiecte în articol: Brexit Marea Britanie studenti consecinte
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close