Antena 3 CNN Externe Bulgaria atrage românii pe staţiunile lor şi în timpul iernii

Bulgaria atrage românii pe staţiunile lor şi în timpul iernii

Bulgaria atrage românii pe staţiunile lor şi în timpul iernii
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.Z.    |    17 Noi 2012   •   21:43

Vecinii bulgari au câştigat bătălia pe litoral, iar acum ne "ameninţă" şi vacanţa de iarnă. Bulgarii au hoteluri spaţioase, pârtii mai moderne şi, nu în ultimul rând, preţuri mai mici faţă de cele întâlnite la noi. Şi luxul este cu o clasă mai sus.

Oraşul Bansko, spre exemplu, are 65 de kilometri de pârtii de schi, ceea ce înseamnă dublu faţă de Poiana Braşov - cea mai modernă staţiune de la noi. Tot în acest oraş bulgar, sunt şi două hoteluri de cinci stele, cu servicii de lux şi aproape 200 de camere, deci cam câte am putea găsi pe toată Valea Prahovei.

SPA-ul este nelipsit din ofertele hotelurilor de lux, atât din România, cât şi din Bulgaria, iar confortul face diferenţa. Dacă la noi, printre cele mai luxoase încăperi sunt apartamentele de 40 de metri pătraţi, la bulgari turiştii pot închiria penthouse-uri pentru patru persoane, de 70 de metri pătraţi. De persoană, preţul ajunge la 136 de euro la Bansko şi la 145 de euro în Predeal. Preţurile includ însă şi mâncarea.

Diferenţe mai mari de preţ sunt în cazul hotelurilor ieftine. Acelaşi pachet de trei stele costă la noi 66 de euro de persoană, iar la bulgari, de la 40 de euro.

Chiar dacă nu iau încă turiştii de pe Valea Prahovei, bulgarii prind din ce în ce mai mult teren şi acest lucru înseamnă încasări din ce în ce mai mari pentru vecini.

Pentru Revelion, locurile de cazare din hoteluri, atât la noi, cât şi la bulgari, au fost ocupate în proporţie de 50 la sută.





×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close