Bursa de la Paris a înregistrat luni o cădere bruscă, după decizia premierului francez, Sébastien Lecornu, care a demisionat la mai puțin o zi după ce a fost numit în funcție de președintele Emmanuel Macron, informează Euronews.
Astfel, luni dimineața, indicele bursier CAC 40 din Paris a scăzut cu 2%, în vreme ce moneda euro s-a depreciat față de dolar, ajungând la valoarea de 1,16 dolari.
De asemenea, acţiunile bancare au fost puternic afectate, BNP Paribas, Societe Generale şi Credit Agricole înregistrând scăderi de 4-5%.
Obligaţiunile franceze sunt și ele supuse presiunilor, ceea ce a dus la creşterea randamentelor obligaţiunilor de referinţă pe 10 ani cu 7,4 puncte de bază, până la 3,58%.
În mai puțin de doi ani, Franța a schimbat cinci premieri.
Datoria publică a Franței a ajuns în acest moment la peste 3 trilioane (trei mii de miliarde) de euro, ceea ce reprezintă practic 114% din Produsul Intern Brut (PIB).