Antena 3 CNN Externe Câți copii are Elon Musk și ce nume poartă

Câți copii are Elon Musk și ce nume poartă

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 14:33 04 Mar 2025 Modificat la 14:37 04 Mar 2025
elon musk
Musk a devenit tată de 14 ori, având copii cu mai multe partenere. Foto: Getty Images

Elon Musk, celebrul fondator al Tesla și SpaceX, este cunoscut nu doar pentru realizările sale tehnologice, ci și pentru familia sa numeroasă. Mulți se întreabă câți copii are Elon Musk, iar răspunsul surprinde: de-a lungul anilor, el a devenit tată de 14 ori, având copii cu mai multe partenere.

Câți copii are Elon Musk în 2025

Până în 2025, Elon Musk are 14 copii din mai multe relații. Prima sa soție, scriitoarea canadiană Justine Wilson, i-a dăruit șase copii, într-o perioadă de câțiva ani. Ulterior, a avut alți copii cu artista Grimes, cu Shivon Zilis, director executiv la Neuralink, și cu autoarea Ashley St. Clair, scrie People

Cum a murit fiul lui, la numai 10 săptămâni

Primul copil al lui Elon Musk, Nevada Alexander, s-a născut în 2002, dar a murit tragic la doar 10 săptămâni din cauza unui incident legat de sindromul morții subite a sugarului (SIDS), scrie The Independent.

Nevada a avut nevoie de aparate care să îl susțină în viață, dar, în cele din urmă, a fost declarat inactiv cerebral.

De-a lungul timpului, Musk a menționat pierderea fiului său în diverse contexte publice, dar fosta sa soție, Justine Wilson, a contestat unele dintre afirmațiile sale, precizând că ea a fost cea care l-a ținut în brațe când a fost deconectat de la aparate.

Ce nume poartă cei 14 copii ai lui Elon Musk

Cei 14 copii ai lui Elon Musk au nume variate, unele fiind neobișnuite și inspirate de tehnologie, literatură sau mitologie:

  • Nevada Alexander Musk (primul fiu, decedat la 10 săptămâni)

  • Griffin Musk

  • Vivian Jenna Wilson (care a renunțat la numele de familie Musk)

  • Kai Musk

  • Saxon Musk

  • Damian Musk

  • X Æ A-12 Musk (cunoscut drept "X")

  • Exa Dark Sideræl Musk ("Y")

  • Strider Musk

  • Azure Musk

  • Techno Mechanicus Musk ("Tau")

  • Arcadia Musk

  • Seldon Lycurgus Musk

  • Copilul cu Ashley St. Clair, al cărui nume nu a fost făcut public

Ce relație are cu Vivian, fiica trans

Vivian Jenna Wilson, născută în 2004 sub numele de Xavier Musk, a decis să renunțe la numele tatălui său și să-și declare identitatea trans la vârsta de 18 ani. De atunci, relația dintre ea și Musk s-a deteriorat semnificativ, scrie NBC News.

Într-un interviu din 2025, Vivian l-a acuzat pe Musk de lipsă de implicare și comportament abuziv față de identitatea sa. Ea a afirmat că tatăl ei a fost absent în cea mai mare parte a copilăriei sale și că o critica constant pentru comportamentele ei considerate "feminine".

Musk a făcut declarații controversate despre fiica sa, susținând că a fost "păcălit" să aprobe tratamente medicale pentru tranziția ei. Aceste afirmații au fost respinse de Vivian, care a spus că tatăl ei știa exact ce aproba la momentul respectiv.

Relația lor rămâne tensionată, iar Vivian a declarat că nu intenționează să mențină legătura cu Musk în viitor.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Elon Musk copii

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close