Ce s-ar întâmpla dacă Iranul ar închide Strâmtoarea Ormuz

O întâmplare geologică antică a făcut ca aproape jumătate din rezervele globale de petrol și gaze să se afle sub sau în jurul apelor Golfului Persic. Aceasta înseamnă că mare parte din exporturile energetice ale lumii trebuie să treacă prin strâmtoarea îngustă a Ormuzului – un adevărat „gât de sticlă” maritim, scrie eurasiareview.com.

Vineri, premierul israelian Benjamin Netanyahu a susținut că atacul fără precedent asupra Iranului a fost un act de autoapărare, menit să întrerupă programul nuclear iranian. Până sâmbătă, Israelul și-a extins țintele – dincolo de instalațiile nucleare și fabricile de rachete balistice – atacând inclusiv infrastructura petrolieră iraniană, ca represalii la valurile de rachete și drone lansate asupra teritoriului său.

„Vom lovi fiecare locație și fiecare obiectiv al regimului ayatollahilor, iar ce au simțit până acum nu e nimic comparativ cu ce urmează,” a declarat Netanyahu într-o înregistrare video.

Prin aceste acțiuni, Israelul a escaladat conflictul într-o criză cu implicații imediate pentru toate statele din Golf producătoare de petrol și gaze, dar și cu impact economic global pe termen lung.

Au început să circule informații conform cărora Iranul amenință acum cu închiderea Strâmtorii Ormuz. Deputatul și comandantul Gardienilor Revoluției, Sardar Esmail Kowsari, a declarat că „închiderea strâmtorii este în analiză, iar Iranul va lua cea mai bună decizie cu fermitate.”

Strâmtoarea este, potrivit Agenției Americane pentru Informații Energetice, „cel mai important punct de tranzit petrolier din lume” — aproximativ 20% din consumul global de petrol trece prin ea. Totuși, marii producători regionali, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, au rute alternative pentru exporturi:

• Arabia Saudită dispune de conducte gemene operate de Aramco, care pot transporta până la 7 milioane de barili/zi de la Abqaiq (Golful Persic) la Yanbu (Marea Roșie). Aramco a demonstrat reziliență chiar și după atacul din 2019.

• E.A.U. are câmpurile petroliere legate prin conductă de portul Fujairah (situat pe Golful Oman, dincolo de Ormuz), cu o capacitate de 1,5 milioane barili/zi. În 2019, patru petroliere (două saudite și două emirate) au fost atacate în largul Fujairah.

Deși Iranul nu a închis niciodată complet Strâmtoarea Ormuz, a amenințat de mai multe ori că o va face, folosind acest gest ca instrument de negociere în perioade tensionate. În 2012, a amenințat blocarea strâmtorii drept răspuns la sancțiunile occidentale, dar nu a acționat efectiv.

Ce s-ar întâmpla dacă strâmtoarea ar fi închisă

O blocare ar duce la scumpirea energiei, majorarea asigurărilor și costurilor de transport, ceea ce ar impulsiona inflația globală – din SUA până în Japonia.

Experții avertizează că Iranul ar putea folosi drone (ex. seria Shahed) pentru a ataca rute maritime sau infrastructuri și ar putea recurge la vase militare pentru a obstrucționa fizic traficul maritim.

Ironia face ca singura țară din regiune care nu ar fi direct afectată de blocada Ormuzului să fie Israelul, care își acoperă necesarul de 220.000 barili/zi din surse mediteraneene — Azerbaidjan (prin conducta Baku–Tbilisi–Ceyhan), SUA, Brazilia, Gabon și Nigeria.

Totuși, o blocare totală ar afecta și economia Iranului, care depinde de acest coridor pentru propriile exporturi.

Istoria arată că oprirea fluxului de petrol din Golf este mai ușor de amenințat decât de realizat. În 1951, Marea Britanie a încercat să blocheze exporturile din rafinăria iraniană Abadan, după naționalizarea industriei petroliere de către premierul Mossadegh. Blocada nu a durat – Regatul Unit avea nevoie de petrol la fel de mult ca Iranul. Acțiunile britanicilor au contribuit la evenimentele care au dus la lovitura de stat din 1953 și, ulterior, la Revoluția Islamică din 1979.

Prima blocadă reală

Prima blocadă modernă reală a avut loc în 1980, când Saddam Hussein a atacat Iranul. Iranul a răspuns blocând portul irakian Umm Qasr și atacând nave care transportau aprovizionări pentru Irak. A urmat un conflict naval larg cunoscut drept „Războiul Petrolierelelor”, în care au fost atacate peste 450 de nave din 15 țări, iar 400 de marinari au murit.

Pe 17 mai 1987, fregata americană USS Stark a fost lovită de două rachete Exocet lansate de un avion irakian. Au murit 37 de marinari americani. Dar chiar și în acea perioadă tensionată, fluxul de petrol prin Ormuz nu a fost grav perturbat.

Sir John Jenkins, fost ambasador britanic în Arabia Saudită și Irak, a declarat: „Iranul nu a reușit să închidă complet strâmtoarea nici în anii ’80. Astăzi, dacă ar încerca din nou, ar atrage forțele navale americane din Flota a 5-a și probabil și sprijin aerian.”

Mai mult, închiderea ar afecta și comerțul ilegal de petrol iranian.

Iranul ar putea fi tentat să blocheze strâmtoarea într-o manieră care să atragă sprijinul diplomatic al Rusiei și Chinei, dar fără să provoace o intervenție militară americană.

Un studiu publicat de Center for Security Policy în februarie 2024 a subliniat că 76% din petrolul ce trece prin Ormuz merge spre Asia. În acest context, China — unul dintre puținii aliați ai Iranului — nu ar avea interesul ca strâmtoarea să fie închisă complet.

O analiză a Strauss Center for International Security and Law concluziona încă din 2008 că Iranul are capacitate limitată de a întrerupe fluxul de petrol pentru o perioadă extinsă. Chiar și într-un scenariu de atacuri masive, atacuri cu bărci sinucigașe ar bloca doar 5% din transporturi, iar rachetele anti-navă ar putea împiedica aproximativ 12% din vase.

În timpul „Războiului Petrolierelelor”, transportul maritim a scăzut temporar cu 25%, iar prețurile și primele de asigurare au crescut brusc. Totuși, doar 2% din nave au fost efectiv oprite.

Concluzia? O blocare de durată este puțin probabilă

Piața globală are mecanisme de adaptare, iar o blocare de durată este puțin probabilă. Panica nu este justificată.

Criticii Israelului afirmă că Netanyahu poartă responsabilitatea declanșării unui conflict fără justificare clară. De ani de zile, el susține că Iranul este „la doar câteva luni” de o bombă nucleară – o afirmație considerată lipsită de credibilitate de experți.

„Iranul nu era aproape de a produce o armă nucleară,” a spus Justin Logan de la Cato Institute. „Nu a expulzat inspectorii AIEA și nu a îmbogățit uraniu la nivel militar.”

Netanyahu pare să fi urmărit distrugerea negocierilor SUA-Iran privind programul nuclear, ale căror noi runde urmau să aibă loc duminică în Oman – dar au fost anulate. În plus, summitul pentru pace în Gaza, organizat de Arabia Saudită și Franța la ONU, a fost amânat — eveniment care includea tema suveranității palestiniene, inacceptabilă pentru guvernul de dreapta al lui Netanyahu.

„Israelul are dreptul la propria politică externă,” a spus Logan. „Dar are și responsabilitatea de a-și asuma consecințele.”