Antena 3 Externe China interzice examenele scrise și temele pentru copiii de șase și șapte ani din ciclul primar

China interzice examenele scrise și temele pentru copiii de șase și șapte ani din ciclul primar

de Alexandra Ionescu    |    30 Aug 2021   •   18:01
China interzice examenele scrise și temele pentru copiii de șase și șapte ani din ciclul primar
Sursa foto: Getty Images

China a interzis luni examenele scrise pentru copiii de şase şi şapte ani din ciclul primar, în încercarea de a mai reduce presiunea asupra elevilor și părinților.

Ministrul chinez al educației a emis luni o declarație în care se specifica faptul că elevii din primele clase primare nu vor mai da examene scrise, iarcei din clasele mai mari vor avea un singur examen scris la sfârșitul fiecărui semestru.

Această măsură face parte din eforturile guvernului de a reduce presiunea asupra elevilor și părinților într-un sistem educațional extrem de competitiv.

Anterior, Beijingul a început o amplă reformă în sistemul educaţional, unde volumul excesiv de muncă al elevilor şi costurile prohibitive ale cursurilor de sprijin sunt tot mai criticate.

”Examenele sunt o parte importantă al educației școlare, dar unele școli pun prea mult accent pe ele, și astfel îi supun pe elevi unei presiuni enorme”, susține ministerul

Dar măsurile de reformare nu se opresc aici, ministerul a interzis cursurile de sprijin private.

Activitățile extrașcolare sunt acceptate, ba chiar încurajate.

Școlile nu mai au voie să dea temele elevilor de clasa întâi, și li s-a cerut ca temele pentru elevii din primele clase de liceu să poată fi rezolvate în maxim o oră și jumătate.

Aplicația americană Duolingo, dedicată învățării limbilor străine, nu mai este disponibilă în China după aceste anunțuri, potrivit The Independent.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close