Antena 3 CNN Externe China. Topitorie închisă după ce 600 de copii s-au intoxicat cu plumb

China. Topitorie închisă după ce 600 de copii s-au intoxicat cu plumb

China. Topitorie închisă după ce 600 de copii s-au intoxicat cu plumb
Sursa foto: China
14 Aug 2009   •   23:20

Peste 600 de copii au fost intoxicaţi cu plumb, în două sate din nordul Chinei. Autorităţile chineze au fost nevoite să închidă o topitorie la care lucrează peste 2.000 de oameni din zonă. La mai mult de 90% dintre copiii din cele două sate, le-au fost descoperite cantităţi importante de plumb în sânge. Aproape 200 dintre ei au fost spitalizaţi de urgenţă.

Topitoria din nordul Chinei a fost închisă după ce 600 de copii au fost intoxicaţi cu plumb. Aproximativ 200 dintre ei au ajuns la spital în stare gravă. Autorităţile chineze au făcut analize detaliate ale aerului, solului şi apelor subterane şi au decis închiderea fabricii pentru o zi.

?Să mutăm locuitorii din sat presupune un risc mare. Dar sătenii traiesc într-o raza de numai un kilometru de fabrică si stiu ca asta nu e sanatos pentru ei?, a declarat un reprezentant al Ministerului chinez al Mediului.

Conducerea topitoriei susţine că situaţia este complicată pentru oamenii din zonă. Dacă fabrica rămâne închisă, mai mult de 2.000 de familii ar rămâne fără locuri de muncă.

Acum, oamenii se văd obligaţi să aleagă între sănătate şi slujbă. "Acum că fabrica a oprit producţia, aerul este respirabil. Când fabrica merge, în casă puteam vedea particule de praf, care imi aduc aminte de ploile torenţiale", povesteşte un locuitor din zonă.

Localnicii susţin că autorităţile chineze continuă să profite de creşterea economică în detrimentul protecţiei sănătăţii. Guvernul local a început construcţia de case pentru a găzdui, peste doi ani, familiile care încă locuiesc în apropierea topitoriei.

Antena 3

×
Subiecte în articol: China
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close